19 aprilie 2010
Dragă Andreea,
Îți scriu pentru că te iubesc. Pentru că m-am săturat să sufăr cu tine, în tăcere, atunci când te văd suferind. Pentru că m-am săturat să te știu departe, cu mintea încețoșată și ochii acoperiți. Pentru că m-am săturat să te văd închisă în tine, speriată și ruptă. M-am săturat, pentru că ești atât de întreagă...
Draga mea Andreea - de unde să încep în a-ți spune cât de minunată ești? Cât de curat, cât de limpede îți este înăuntrul! Dragă Andreea, în faldurile sufletului tău stă viața și mirarea și descoperirea și taina. Nu mai închide, nu mai ridica ziduri, nu-ți mai întoarce privirea. Nu te resemna.
Nu o să-ți țin discursuri despre putere. O să-ți țin un discurs despre frumusețe, despre tine. Ai lacrimi sărate, dragă Andreea, și nu-ți văd ochii, nu-ți văd lumina de ele. Nu da cu mâna, dragă Andreea.
Toate trec - asta e marea ușurare și totodată marea durere a lumii. Nu-ți fie frică, draga mea, mă ai pe mine. Îți ud florile, îți iubesc apusurile și-ți fac patul - alb, curat, îmbietor. Îți spăl picioarele și-ți curăț rănile.
Iubește-mă și tu, dragă Andreea, că m-a pustiit setea de tine. Nu mai rătăci, că m-au înțepat pietrele în tălpi și mi-a intrat nisip în vene. Am picioarele obosite de cât am alergat după tine, și n-am ajuns decât să te miros o dată, după ureche. Nu-i drept, nu-i drept, dragă Andreea.
Ai curajul să privești în față, chiar dacă vederea mea e înfricoșătoare. Urâțenia mea e și a ta. Dar la fel e și iubirea.
Nu știu cât ne-a mai rămas, dragă Andreea. Hai să rămânem împreună, vrei? Nu-ți fie teamă, știu să tac. O să tac atât cât o să ai nevoie - tu o să-mi faci un semn cu o unghie. Ia cuvintele mele toate, dragă Andreea, ia cât este, ia, că este. De preaplin nu mi-e frică, dragă Andreea. Mi-e frică doar de preagolul din ochii tăi câteodată.
Caută-mă și tu, dragă Andreea, așa cum ți-ai căutat doi „E” și doi „A”. Ia-mă în tine, fă-mă vocală și consoană și pune-mă bine în tăcerea ta. Acolo cresc mărgăritare, cu miros de zâne, cum îți plac ție.
Vântură-mă puțin, zboară-mă ca pe niște flori de păpădie, dragă Andreea. Zboară-mă între frunze de salcâm și fag, acolo unde cântă cucul, știi tu. Așează-te lângă mine, să ascultăm puțin veșnicia.
Și mai taci din gânduri, Andree, că nu mă pot auzi de tine! Ți-aduci aminte, ți-aduci aminte cum era aerul în seara aia? Tu ai crezut că sunt o arătare, dar eu știam că ne întâlnisem. De ce m-ai pierdut pe drum, dragă Andreea?
Hai, odihnește-te, dragă Andreea. Ți-am învelit spatele și ți-am pus ceasul să sune. Mâine o să te țin de mână.
Te iubesc, dragă Andreea.
No comments:
Post a Comment