Cu oameni care nu-și țin promisiuni, cu mine care nu mi-am ținut promisiuni, cu oameni răi, cu oameni buni, cu întârzieri, cu descoperiri, cu frustrări, certuri, tensiuni. E foarte greu să îți menții calmul așa, nemâncat și nebăut.
A venit vremea mustului, și eu n-am timp să mă bucur de ea, să mai iau o gură și să aștept toamna. Eu alerg prin orașul gri și bătut de vânt, întrebându-mă de ce Dumnezeu a creat așteptările. De ce afecțiunea celor dragi e condiționată de succesele sau insuccesele noastre? De ce trebuie să corespundem imaginii lor despre noi, și atunci când alegem să facem altfel să fim mustrați emoțional? O fac părinții noștri, o fac prietenii noștri, o fac iubiții noștri, o face toată lumea. N-am înțeles asta niciodată.
Vreau să trăiesc într-o lume în care să fiu liberă să fac alegerile pe care mi le doresc și să nu fiu judecată pentru asta, de nimeni. E așa greu? E imposibil? E o utopie a mea? Noroc că rămâne iubirea.
No comments:
Post a Comment