Wednesday, March 10, 2010
Dumnezeu e inginer
Pentru ca, raportandu-ne la aparatul genital, numai un inginer ar fi proiectat o magistrala de evacuare a deseurilor in mijlocul unei zone destinate relaxarii si recreerii ...
RIUF
Nu, contrar a ceea ce aţi fi tentaţi să credeţi, RIUF nu înseamna Raţuşca Iubăcioasă Umblă Fleandura, ci Romanian International University Fair, organizat în perioada 13-14 martie la Bucureşti, Sala Palatului, începând cu ora 10.00.
GRSPSociety, în parteneriat cu RomStudyAbroad, va avea un stand acolo şi vă invit să fiţi prezenţi pentru a vă informa despre activităţile noastre şi diferitele oportunităţi de a studia în străinătate. Vom fi însoţiţi de prietenii noştri de la Stanford, aşa că...
Vă pup şi vă aştept cu drag!
GRSPSociety, în parteneriat cu RomStudyAbroad, va avea un stand acolo şi vă invit să fiţi prezenţi pentru a vă informa despre activităţile noastre şi diferitele oportunităţi de a studia în străinătate. Vom fi însoţiţi de prietenii noştri de la Stanford, aşa că...
Vă pup şi vă aştept cu drag!
Tuesday, March 9, 2010
Au regulat gropile
Asta iarna cand ne-am intors de la ski din Austria am fost socati sa gasim Dealul Negru intr-un hal fara de hal, evident, din punctul de vedere al infrastructurii. Pentru cei care nu stiu, Dealul Negru este o portiune deluroasa de drum intre Rm. Valcea si Pitesti, cu multe curbe sinuoase si inselatoare, motiv pentru care aici se produc si multe accidente rutiere.
In ianuarie 2010 Dealul Negru era de fapt Halul Negru, deci practic impracticabil. In traducere, cu multe gropi “neregulate”, de toate formele si adancimile, pentru toate gusturile si marimile, si evident, pozitionate strategic una langa alta, astfel incat sa nu le poti evita decat prin zbor. Ceea ce multi au si incercat, insa fara acordul prealabil al gravitatiei si cu urmari concrete, mai mult sau mai putin asigurate RCA.
Ei bine, in martie 2010 ne-am reintors pe drumul bananier Pitesti- Rm. Valcea. Infiorati de placere, am constatat ca toate gropile erau inca acolo. DAR. De data asta erau toate patrate, ierarhizate pe nivele de adancime. Accesibile, primitoare, cascate, gata de penetrare incisiva si folosire multipla.
“Ia uite ma, au regulat astia gropile!”, aud de pe scaunul soferului.
In ianuarie 2010 Dealul Negru era de fapt Halul Negru, deci practic impracticabil. In traducere, cu multe gropi “neregulate”, de toate formele si adancimile, pentru toate gusturile si marimile, si evident, pozitionate strategic una langa alta, astfel incat sa nu le poti evita decat prin zbor. Ceea ce multi au si incercat, insa fara acordul prealabil al gravitatiei si cu urmari concrete, mai mult sau mai putin asigurate RCA.
Ei bine, in martie 2010 ne-am reintors pe drumul bananier Pitesti- Rm. Valcea. Infiorati de placere, am constatat ca toate gropile erau inca acolo. DAR. De data asta erau toate patrate, ierarhizate pe nivele de adancime. Accesibile, primitoare, cascate, gata de penetrare incisiva si folosire multipla.
“Ia uite ma, au regulat astia gropile!”, aud de pe scaunul soferului.
Friday, March 5, 2010
When I first met Tango
Prima mea întâlnire cu tangoul m-a lăsat descoperită. Mă dusesem acolo obișnuită cu salsa, gata să învăț scheme, pași, combinații. Tangoul însă avea un plan mai bun. Tangoul s-a gândit să-mi arate că nu se dansează, se simte. Iar eu, eu cu toate barierele mele tremuram în timp ce tangoul mă dezbrăca.
Nivele ale coruptiei
Mare scandal mare cu arestarea lui Solomon, primarul Craiovei. Scandalul cu Solomon aduce in prim-plan scandalul cu Gutau, fostul primar al Valcii, ca deh, este vorba despre doua cazuri asemanatoare de luare de mita. La televizor vedem cum craiovenii ingroasa randurile in biserici, rugand-se pentru descalecarea in glorie a lui Solomon inapoi la primarie, si cum ONG-urile valcene au strans sute (mii?) de semnaturi pentru sustinerea lui Gutau, care, permiteti-mi sa citez, "a facut foarte multe pentru oras."
De ce scriu despre asta? Pentru ca ceea ce se petrece cu populatia acestor orase, cu noi, romanii in general, mi se pare ingrijorator. Mi se pare ingrijoratoare mentalitatea pe care o adoptam. Ca vajnic cetatean al Valcii, imi este (si mi-a fost dat) sa imi aud prietenii si cunoscutii exclamand foarte des, cu referire la fostul primar Gutau - "si daca fura ce? Fura cat fura, da' si face. Avem strazi, avem banci, avem oras curat, care e problema? Toti fura!"
Ei bine, problema o am eu. De-a lungul anilor mi-am vazut poporul trecand prin diferite faze ale acceptarii coruptiei. In faza imediat urmatoare Revolutiei, coruptia era o mostenire comunista puternica, atotstapanitoare, atotcuprinzatoare. Pur si simplu era, toata lumea o facea si o accepta ca pe un dat. Era ceva inerent.
In timp, odata cu orientarea catre Vest, am fost nevoiti sa recunoastem formal ca avem o problema: "Buna, numele meu este Romania si sunt corupta." Iar cand Vestul a spus, "Buna, Romania!", a trebuit sa intram la dezintoxicare. Nu o sa vorbesc despre acest proces: e inutil. Insa, la nivelul perceptiilor, atunci mi se pare mie ca a intervenit schisma: unii oameni au inceput sa creada intr-o Romanie fara coruptie, iar altii au stiut ca nu va exista niciodata.
Tot Timpul le-a demonstrat celor ce credeau in Romania libera (de coruptie) ca obiceiurile vechi mor greu. Si, dupa ani si ani de speranta chioara si schioapa, s-a ajuns la Solomon si Gutau. Romanul impozitat la sange, umilit la ghisee, pe strazi si in autobuze si-a zis ca e mai bine cu niste oase aruncate de la masa boierilor decat cu nimic. Lasa, tata, sa fure, daca ne mai arunca si noua din cand in cand cate ceva. Ba mai mult, si aici apare ingrijorarea mea, romanul e speriat ca ar putea pierde si putinul asta. In loc sa se orienteze mental spre mai mult, romanul se orienteaza spre mai putin, si lupta pentru salvarea celor mai putin corupti dintre corupti.
Iar eu stau si ma intreb (mioritic, desigur): de ce romanul nu vede/nu e dispus sa vada anormalitatea si penibilul acestei situatii? Pentru ca nu, nu e normal sa faci lobby si presiuni in favoarea infractorilor. Si nu, nu e normal sa ii vrei inapoi in locul din care pot comite cel mai bine aceste infractiuni. Si nu, nu e normal sa crezi ca nu meriti ceva mai bun.
Eu vad si imi manifest vointa suverana de a atinge un alt nivel. Un nivel al normalitatii, in care am dreptul sa cer de la primarul meu sau orice alt politician sa nu ma fure. Sa nu-mi fure taxele, impozitele, contributiile. Sa nu ma minta. Iar daca o face, hasta la vista, Baby. Don't bother to be back.
De ce scriu despre asta? Pentru ca ceea ce se petrece cu populatia acestor orase, cu noi, romanii in general, mi se pare ingrijorator. Mi se pare ingrijoratoare mentalitatea pe care o adoptam. Ca vajnic cetatean al Valcii, imi este (si mi-a fost dat) sa imi aud prietenii si cunoscutii exclamand foarte des, cu referire la fostul primar Gutau - "si daca fura ce? Fura cat fura, da' si face. Avem strazi, avem banci, avem oras curat, care e problema? Toti fura!"
Ei bine, problema o am eu. De-a lungul anilor mi-am vazut poporul trecand prin diferite faze ale acceptarii coruptiei. In faza imediat urmatoare Revolutiei, coruptia era o mostenire comunista puternica, atotstapanitoare, atotcuprinzatoare. Pur si simplu era, toata lumea o facea si o accepta ca pe un dat. Era ceva inerent.
In timp, odata cu orientarea catre Vest, am fost nevoiti sa recunoastem formal ca avem o problema: "Buna, numele meu este Romania si sunt corupta." Iar cand Vestul a spus, "Buna, Romania!", a trebuit sa intram la dezintoxicare. Nu o sa vorbesc despre acest proces: e inutil. Insa, la nivelul perceptiilor, atunci mi se pare mie ca a intervenit schisma: unii oameni au inceput sa creada intr-o Romanie fara coruptie, iar altii au stiut ca nu va exista niciodata.
Tot Timpul le-a demonstrat celor ce credeau in Romania libera (de coruptie) ca obiceiurile vechi mor greu. Si, dupa ani si ani de speranta chioara si schioapa, s-a ajuns la Solomon si Gutau. Romanul impozitat la sange, umilit la ghisee, pe strazi si in autobuze si-a zis ca e mai bine cu niste oase aruncate de la masa boierilor decat cu nimic. Lasa, tata, sa fure, daca ne mai arunca si noua din cand in cand cate ceva. Ba mai mult, si aici apare ingrijorarea mea, romanul e speriat ca ar putea pierde si putinul asta. In loc sa se orienteze mental spre mai mult, romanul se orienteaza spre mai putin, si lupta pentru salvarea celor mai putin corupti dintre corupti.
Iar eu stau si ma intreb (mioritic, desigur): de ce romanul nu vede/nu e dispus sa vada anormalitatea si penibilul acestei situatii? Pentru ca nu, nu e normal sa faci lobby si presiuni in favoarea infractorilor. Si nu, nu e normal sa ii vrei inapoi in locul din care pot comite cel mai bine aceste infractiuni. Si nu, nu e normal sa crezi ca nu meriti ceva mai bun.
Eu vad si imi manifest vointa suverana de a atinge un alt nivel. Un nivel al normalitatii, in care am dreptul sa cer de la primarul meu sau orice alt politician sa nu ma fure. Sa nu-mi fure taxele, impozitele, contributiile. Sa nu ma minta. Iar daca o face, hasta la vista, Baby. Don't bother to be back.
Thursday, March 4, 2010
Invictus
Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.
In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.
Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds and shall find me unafraid.
It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.
Wednesday, March 3, 2010
O dilemă
E totuşi bine să nu fii îndrăgostit. Chiar aseară m-am uitat la un film minunat, despre viaţa unei actriţe, şi, contemplând nefericirea şi mizeria pe care i-a adus-o incapacitatea proprie de a trece peste dezamăgirile din dragoste, mi-am dat seama că e mai bine fără. Uitându-mă la câtă suferinţă aduc dragostea şi posesiunea împinse peste limitele normalului, m-am gândit că mai bine fără. Mă uitam cu oroare la toate simptomele pe care ţi le dă abandonul, singurătatea din iubire; simplul gând de a trece prin aşa ceva din nou îmi cauza o neplăcere paralizantă.
Astăzi am avut o revelaţie care mi-a completat trăirea de aseară. În timp ce ascultam Tango to Evora şi în biroul meu mirosea a zambile, o coardă a inimii mele a rezonat cu muzica atât de puternic, încât o iubire veche mi s-a trezit în suflet. La început am fost tentată să o asociez cu persoana care îmi provocase iniţial respectiva stare, dar apoi, neaşteptat, aceeaşi coardă din sufletul meu a sesizat diferenţa. Nemaifiind "îndrăgostită" mi-a fost pentru prima oară posibil să sesisez că iubirea aceea nu venea şi nu ţinea de fapt de persoana respectivă. Iubirea pe care o simţeam era atemporală şi constantă, independentă şi neîngrădită. Uşurarea care a venit odată cu această constatare nu poate fi descrisă. Uşurarea de a realiza că am ochii inimii deschişi, şi că nu îmi limitez fiinţa şi capacitatea de a iubi la ceva material, şi atât de uman precum o altă fiinţă. Am certitudinea că dacă aş fi fost "îndrăgostită", în sensul tradiţional al cuvântului, aş fi fost şi orbită. Nu aş fi văzut asta. Nu se poate altfel. Sau poate se poate, dar printr-o graţie care depăşeşte limitele materiei.
Ce dilemă teribilă, iată. Cum e mai bine: îndrăgostit, pe culmile beţiei simţurilor, sau... într-o stare de calm a conştiinţei în care să înţelegi ce înseamnă iubirea neataşată de creaţia lumii materiale?
Astăzi am avut o revelaţie care mi-a completat trăirea de aseară. În timp ce ascultam Tango to Evora şi în biroul meu mirosea a zambile, o coardă a inimii mele a rezonat cu muzica atât de puternic, încât o iubire veche mi s-a trezit în suflet. La început am fost tentată să o asociez cu persoana care îmi provocase iniţial respectiva stare, dar apoi, neaşteptat, aceeaşi coardă din sufletul meu a sesizat diferenţa. Nemaifiind "îndrăgostită" mi-a fost pentru prima oară posibil să sesisez că iubirea aceea nu venea şi nu ţinea de fapt de persoana respectivă. Iubirea pe care o simţeam era atemporală şi constantă, independentă şi neîngrădită. Uşurarea care a venit odată cu această constatare nu poate fi descrisă. Uşurarea de a realiza că am ochii inimii deschişi, şi că nu îmi limitez fiinţa şi capacitatea de a iubi la ceva material, şi atât de uman precum o altă fiinţă. Am certitudinea că dacă aş fi fost "îndrăgostită", în sensul tradiţional al cuvântului, aş fi fost şi orbită. Nu aş fi văzut asta. Nu se poate altfel. Sau poate se poate, dar printr-o graţie care depăşeşte limitele materiei.
Ce dilemă teribilă, iată. Cum e mai bine: îndrăgostit, pe culmile beţiei simţurilor, sau... într-o stare de calm a conştiinţei în care să înţelegi ce înseamnă iubirea neataşată de creaţia lumii materiale?
Subscribe to:
Posts (Atom)