Nivele ale coruptiei

Mare scandal mare cu arestarea lui Solomon, primarul Craiovei. Scandalul cu Solomon aduce in prim-plan scandalul cu Gutau, fostul primar al Valcii, ca deh, este vorba despre doua cazuri asemanatoare de luare de mita. La televizor vedem cum craiovenii ingroasa randurile in biserici, rugand-se pentru descalecarea in glorie a lui Solomon inapoi la primarie, si cum ONG-urile valcene au strans sute (mii?) de semnaturi pentru sustinerea lui Gutau, care, permiteti-mi sa citez, "a facut foarte multe pentru oras."

De ce scriu despre asta? Pentru ca ceea ce se petrece cu populatia acestor orase, cu noi, romanii in general, mi se pare ingrijorator. Mi se pare ingrijoratoare mentalitatea pe care o adoptam. Ca vajnic cetatean al Valcii, imi este (si mi-a fost dat) sa imi aud prietenii si cunoscutii exclamand foarte des, cu referire la fostul primar Gutau - "si daca fura ce? Fura cat fura, da' si face. Avem strazi, avem banci, avem oras curat, care e problema? Toti fura!"

Ei bine, problema o am eu. De-a lungul anilor mi-am vazut poporul trecand prin diferite faze ale acceptarii coruptiei. In faza imediat urmatoare Revolutiei, coruptia era o mostenire comunista puternica, atotstapanitoare, atotcuprinzatoare. Pur si simplu era, toata lumea o facea si o accepta ca pe un dat. Era ceva inerent.

In timp, odata cu orientarea catre Vest, am fost nevoiti sa recunoastem formal ca avem o problema: "Buna, numele meu este Romania si sunt corupta." Iar cand Vestul a spus, "Buna, Romania!", a trebuit sa intram la dezintoxicare. Nu o sa vorbesc despre acest proces: e inutil. Insa, la nivelul perceptiilor, atunci mi se pare mie ca a intervenit schisma: unii oameni au inceput sa creada intr-o Romanie fara coruptie, iar altii au stiut ca nu va exista niciodata.

Tot Timpul le-a demonstrat celor ce credeau in Romania libera (de coruptie) ca obiceiurile vechi mor greu. Si, dupa ani si ani de speranta chioara si schioapa, s-a ajuns la Solomon si Gutau. Romanul impozitat la sange, umilit la ghisee, pe strazi si in autobuze si-a zis ca e mai bine cu niste oase aruncate de la masa boierilor decat cu nimic. Lasa, tata, sa fure, daca ne mai arunca si noua din cand in cand cate ceva. Ba mai mult, si aici apare ingrijorarea mea, romanul e speriat ca ar putea pierde si putinul asta. In loc sa se orienteze mental spre mai mult, romanul se orienteaza spre mai putin, si lupta pentru salvarea celor mai putin corupti dintre corupti.

Iar eu stau si ma intreb (mioritic, desigur): de ce romanul nu vede/nu e dispus sa vada anormalitatea si penibilul acestei situatii? Pentru ca nu, nu e normal sa faci lobby si presiuni in favoarea infractorilor. Si nu, nu e normal sa ii vrei inapoi in locul din care pot comite cel mai bine aceste infractiuni. Si nu, nu e normal sa crezi ca nu meriti ceva mai bun.

Eu vad si imi manifest vointa suverana de a atinge un alt nivel. Un nivel al normalitatii, in care am dreptul sa cer de la primarul meu sau orice alt politician sa nu ma fure. Sa nu-mi fure taxele, impozitele, contributiile. Sa nu ma minta. Iar daca o face, hasta la vista, Baby. Don't bother to be back.