Monday, March 29, 2010

Am găsit bicicleta azur!

Am găsit bicicleta azur!!! Și nici nu e așa scumpa cum credeam!!! Acum îmi trebuie doar un loc în care să o depozitez. Clar, trebuie să îmi iau casă. Poate ar trebui să îl ascult mai mult pe iubi.

Sunday, March 28, 2010

Febră și gânduri despre umanitate

Am căzut pradă gripei. Sau răcelii, sau unui banal roșu în gât. Nu pot înghiți, n-am poftă de mâncare, am febră de mă dor ochii în cap, iar creierul mi se bălăngăne între pereții craniului. All in all, feeling pretty lousy.

Colac peste pupăză - probabil în deplină armonie cu starea mea fizică - am mai și văzut un film cu vampiri: Daybreakers. Am crezut, în buna tradiție a filmelor cu vampiri care îmi plac atât de mult (Underworld, în special, și cred că numai datorită magnificei Kate Beckinsale, pe care o ador), că va fi ceva de gen. S-a dovedit însă un măcel inutil, cu multă vopsea roșie, o poveste trasă de păr și extrem de predictibilă, cu miros de comercialism american pe alocuri. Chiar și Ethan Hawke - alt actor care mie mi se pare interesant - nu a putut face nimic pentru a salva situația.

Filmul te proiectează la început într-o lume în care vampirismul reprezintă regula, iar umanitatea anormalul. Oameni reduși la stadiul de ferme de sânge, vampiri care vânează puținele resurse rămase. Un vampir hematolog găsește un leac pentru a transforma vampirii înapoi în oameni, însă elitele corupte încearcă să împiedice asta pentru a nu-și pierde monopolul și controlul asupra maselor de oameni/vampiri. De câte ori am văzut asta, în diferite forme?

Demult, undeva în istoria minții mele, a fost Johnny Mnemonic, cu Keanu și industria farmaceutică în rol de world dominator and controller. Apoi îmi aduc aminte de Equilibrium, în care un minunat Christian Bale își trădează tagma pentru a reîncepe o nouă viață plină de emoții într-o lume care nu poate fi concepută altfel, nici măcar de dragul evitării războaielor. Evident, a fost Matrix - și aici nu mă pot abține să nu remarc similaritatea cu scenele de luptă din Equilibrium (who drew from where?) - și, mai recent, Book of Eli. Și câte altele de care eu nu-mi amintesc acum, în aburii febrei!!

Se pare că oamenilor le plac scenariile în care puțini supraviețuitori ai planetei - cei aleși - rămân într-o lume apocaliptică pentru a lupta contra celor „decăzuți”, pândiți la tot pasul de pericolul de a deveni unii dintre ei. Totuși, între toate, filmul care m-a cutremurat cel mai mult a fost I am legend. Singurătatea personajului principal nu cred că poate fi comparată cu nimic altceva. Să fii singur și lipsit de speranță într-o lume de monștri. Într-un fel, de multe ori stau și mă întreb - efectele speciale la o parte - dacă nu cumva trăim deja în aceste lumi. Dacă nu cumva, metaforic vorbind, ne luptăm zilnic cu demoni mai puțini vizibili. Și dacă e așa, în care tabără suntem?

Noapte bună, gândiți-vă la asta.

Saturday, March 27, 2010

I dream of Tango

Noaptea visez tango. Nu știu să scriu un jurnal despre cum învăț tango - n-am nici cunoștințele, nici experiența, nici dorința necesare. Știu însă să scriu despre cum tango mă învață pe mine.
Fiecare dans e altfel, în fiecare dans trebuie să mă deschid altfel. Mă las purtată de brațe străine înspre ceva ce numai eu știu, pentru că e numai al meu. Trebuie să fiu cu partenerul meu. Dacă îl înșel cu un alt gând, tango află și se răzbună. Corpul meu trebuie să fie cu totul reflexia partenerului meu. Dreaptă, prezentă, în axă, trebuie să urmez credincioasă linia descrisă de leader.
Picioarele mele trebuie să se lase duse, iar eu trebuie să mă abandonez. Să abandonez limitele, încordarea. Să plutesc în lumină, în doi, cu încredere. Gravity, stay the hell away from me.

Thursday, March 25, 2010

Adultul pseudo-intelecto-neuro-ipohondru

Am primit asta de la o prietena, si pur si simplu nu m-am putut abtine sa nu-l postez. Enjoy :)

"Pentru adultii contemporani, pseudo-intelecto-neuro-ipohondri.... adica noi...

Se spune ca zilnic trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu. De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul.

In fiecare zi trebuie sa bei doi litri de apa si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe
care ti l-a luat ca sa le bei.

Zilnic trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea "L.Cassei Defensis", care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure.

In fiecare zi o aspirina, pentru a preveni infarctul, si un pahar de vin rosu, pentru acelasi lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era. Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza.

In fiecare zi trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre Trebuie sa mananci intre 4-6 feluri zilnic, usoare, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura. Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore. Ah, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre, dintii, dupa banana, dintii, dupa mar, dintii...si asa, daca ai dinti, fara sa uiti
sa folosesti firul entar, masajul gingiilor, o sorbitura de Plax. Mai bine umple cada si pune muzica, pentru ca intre apa, fibra si dinti, iti vei petrece cateva ore aici, inauntru.

Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21. Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil. Dupa statistici, ne uitam 3 ore zilnic la televizor. Ei bine, deja nu se poate, pentru ca in fiecare zi trebuie sa mergi cel putin o jumatate de ora adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers. Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentru ca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. Si cand pleci in vacanta deasemeni. Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia.

Ah!, trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia. Asta ia timp; si nici nu mai vorbim daca este sex tantric !!!(cu respect iti amintesc: dupa fiecare mancare , trebuie sa-ti perii dintii). De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe, vase, si nu mai zic daca ai caine, sau alt animal... copiii.

In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic. Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa. In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor (tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera? Cheama-ti prietenii si parintii !!! Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie).
Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine
schimbati. Cel putin ca deja am crescut, nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calcio in fiecare zi. Uuuf!!! Dar daca iti raman 2 minute, retrimite asta prietenilor (pe care trebuie sa-i uzi ca pe plante), in timp ce iei o lingurita de All Bran, care face foarte bine.

Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea, primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent.

Ah, o sa profit si imi voi lua periuta de dinti...

DACA DEJA L-AM MAI TRIMIS ALTADATA, SCUZE....ESTE DIN CAUZA BOLII ALZHEIMER, PE CARE, IN CIUDA ATATOR INGRIJIRI, NU AM PUTUT SA O COMBAT!"

Pe bază de stres

Femeia de servici de la mine de la birou este în concediu medical "pe bază de stres". 7 zile lucrătoare. La fel a fost şi şoferul nostru anul trecut, aproape chiar de limita a 90 zile. Ce fac oamenii ăştia în mod concret?

Femeia de servici are program luni-vineri de la 13.00-21.00. Stă doar până pe la 7-8 pm, că doar ce să facă atâta? Are de făcut curat în fix 6 birouri mititele, plus o sală de conferinţe. Ia gunoiul, şterge praful, spală vasele, dă cu aspiratorul. Nu în această ordine, şi nu zilnic.

Şoferul aduce personalul de conducere dimineaţa la servici (din aceeaşi locaţie aproximativă, deci nu face decât un drum), după care dispare pe toata perioada zilei de lucru, iar dacă îl cauţi la telefon cu siguranţă îţi va răspunde că numai de data asta a intervenit o urgenţă. La sfârşitul programului, face acelaşi drum cu şefii spre casă. Ocazional, mai e trimis după câte un document sau persoană. Ocazional.

Aceşti doi oameni, conform buletinelor medicale, sunt cei mai stresaţi din compania noastră. Ei duc greul. Daţi-mi voie să tac şi să-mi contemplu propria stupoare, în timp ce şterg mesele în sala de conferinţe, spăl vase şi duc gunoiul.

Marturisire

"Multi cred ca se lauda zicand: "iata inima mea! Vi-o dau... n-am nevoie de dansa.. Mie nu mi-e frica de chinurile geloziei, mie nu-mi pasa de tremurarile infrigurate ale iubirii! De un singur lucru ma feresc: sa nu fiu banal! As vrea sa sufar, as vrea sa scransnesc din dinti, sa-mi smulg parul si sa adorm cu genele muiate in lacrimi! Astfel, cel putin, as sti ca traiesc, as intelege, poate, ce inseamna a iubi... Dar zilele trec, vesnic aceleasi, searbede si plictisitoare, si viata mea se scurge intocmai ca viata unei gaze netrebnice.. Eu nu pot avea o iubire, eu nu pot avea decat iubiri. Iubirile aceastea insa rasar repede, palpaiesc o clipa si apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niste visuri pe cari le uiti indata de te-ai desteptat din somn.."
O, si eu credeam ca nu pot iubi, si eu imi inchipuiam ca vina nu este in mine, ci in ele, in femeile care nu merita sa fie iubite!..
Astazi insa stiu si inteleg ca iubirea este facuta pentru cei umili, ca cei mandri nu vor putea iubi niciodata... Cei mandri isi inchipuiesc ca nu au trebuinta de inima; ei nu vreau decat sa cucereasca, mereu sa biruiasca; ei cred, in sfarsit, ca si in iubire succesul e tot. Dorintele lor poate se vor implini, poftele lor poate vor fi multumite, da... dar, vai, iubirea n-au s-o cunoasca niciodata. Caci iubirea cere supunere, o supunere oarba, ca si credinta. In iubire n-ai sa fii convins niciodata, n-ai sa astepti probe niciodata. tot ce nu e supunere si devotament nu e iubire.
Trebuie sa traiesti mult, trebuie sa suferi mult, trebuie sa pricepi mult pentru ca inima ta sa fie in stare a primi iubirea. Cei ambitiosi, cei mandri, cei obraznici si nerecunoscatori nu pot sti ce este iubirea si, asa, cei mai multi dintre noi de=abia la varsta de cincizeci de ani incepem sa intelegem iubirea, atunci, deci, cand e prea tarziu...
Pe mine viata m-a framantat, m-a umilit; mie viata mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns sa nu mai spun ca ele nu merita sa fie iubite, ci sa strig pretutindeni; stiu sa iubesc fiindca am invatat a plange, a suspina si a ma resemna!
Astazi as vrea si eu sa nu iubesc, as vrea sa fiu iar mandru, ambitios, cuceritor... Dintr-asta se vede ca sunt indragostit!
Daca as sti canta din syrinx, te-as duce intr-o poiana scaldata in lumina de luna, intr-o poiana unde inca nu s-a incuibat mandria omeneasca, si ti-as sopti la ureche cantecul celor iubiti. Atunci poate ai pricepe si tu ca iubrea nu cunoaste ceea ce lumea numeste "a fi iubit".
Te iubesc pentru ca ma iubesti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult; te iubesc numai pentru ca te iubesc; aci incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta e cantecul iubirei.
Omul indragostit nu zice: te iubesc pentru ca esti oachesa; nici: te iubesc pentru ca esti buna. Omul indragostit zice: te iubesc cu toate ca esti oachesa, cu toate ca esti buna, si te-as iubi chiar daca ai fi buna sau daca ai fi rea.
Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a facut cantece, statui, versuri din sentimentul simplu si firesc ce a fost odinioara iubirea, a facut nebuni din oamenii care, si altminterea, erau cam porniti spre nebunie, a facut gurmanzi din oamenii care pana atunci erau infometati.
Eu insa zic ca nu exista poet, muzicant, pictor sau scluptor mai mare ca un indragostit. Pentru ca artistul sa inteleaga poezia cea mare a suferintei, trebuie mai intai sa fi fost indragostit. Nu poetii au facut iubirea, ci iubirea a facut pe poeti! Iar eu, care citesc bucuros in stele si-mi fac o placere dintru a asterne pe hartie slova langa slova, pot sa jur ca in slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului instelat.
Cel ce pricepe viata stelelor pricepe si iubirea omeneasca!
Iubirea nu cunoaste cuvintele credincios si necredincios.
Iubesti pe altul, va sa zica eu nu te iubesc: acesta nu e cantecul iubirii. Omul indragostit nu zice niciodata: m-ai inselat.
Iubirea nu-ti cere socoteala de sarutarile ce ai dat sa nu ai dat altora. Iubirea nu-ti scormoneste trecutul si nu-ti cerceteaza prezentul. Viitorul este nadejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nadejdea cea nedeznadajduita, mangaierea cea nemangaiata sunt balsamul ei, care e tot atat de dulce ca si suferinta, ca si iubirea.
Iubesti, suferi, traiesti: iata troita iubirei.
Sarutarile iti alina setea, dar lacrimile iti trezesc in suflet doruri mari, istovitoare si dragi, pe cari nu ti le pot alina nici sarutarile. Din ochi picura lacrimile, izvorul cel vesnic al iubirii; din iubire picura cantecul, poezia, frumosul, izvorul cel vesnic al lacrimilor.
O bobita de lacrima, ce tremura sfioasa pe geana iubitei, e o comoara mai mare si mai pretioasa decat sarutarile si imbratisarile tuturor femeilor din lume...

Toate suferintele sunt desarte! iti sopteste un glas dinlauntru.
Sarutari, lacrimi, iubire: toate sunt desertaciuni mari, nimicuri pline de durere...
Si totusi, pentru aceste nimicuri desarte, pentru aceste desertaciuni nepatrunse as fi in stare acum sa-mi dau tot ce am mai scump pe lume, as fi in stare sa-mi dau chiar viata...
Nu stiu daca e bine ceea ce fac sau e rau, dar simt ca, dintre toate desertaciunile lumesti, am ales pe cea mai frumoasa fiindca e cea mai desarta din toate."

Liviu Rebreanu

Tuesday, March 23, 2010

Uitare

În ultimul timp am început să uit din ce în ce mai des. Am început cu lucruri mărunte, însă continui îngrijorător. Ba mai mult, am ajuns să nici nu îmi mai doresc să ţin minte anumite aspecte, de teamă să nu supra-încarc sistemul. Dacă ştiu că pot regăsi informaţia, sau creierul meu o etichetează drept nesemnificativă, îi dau pur şi simplu reject (cum se face sortarea, asta e o cu totul altă problemă).

Cel mai tare mă distrez când îmi uit cheile în uşă pe dinafară. Acasă, la birou. Sunt visul oricărui hoţ neprofesionist (măcar atâta!). Uit să îmi scot rufele din maşina de spălat, uit să îmi iau medicamente (lecitina!), uit să răspund la anumite mailuri - ba nu, de fapt fac eforturi conştiente să nu uit asta. Regula este însă uitarea.

De ce? Am citit pe undeva că după o anumită vârstă -undeva până în 30 ani oricum - nu mai generăm materie cenuşie şi o luăm încet spre o pantă decrepită. Eu se pare că mă pregătesc de asta mai curând decât alţii. Cu toate astea, nu mă pot abţine să nu mă întreb, nu fără curiozitate, dacă asta nu e mai degrabă un câştig decât o pierdere.

Uitarea aduce seninătate, serenitate. Vi s-a întâmplat vreodată, în perioade grele, dureroase ale vieţii să vă treziţi dimineaţa, suspendaţi undeva între vis şi realitate, plini de pace, o pace dulce, infinită, eternă? Pentru ca apoi ceva, undeva în subconştient să vă lege sufletul de fiinţa materială care sunteţi şi durerea să lovească din nou, greu, real? Trebuie să vi se fi întâmplat, măcar o dată. Însă nu la durere vreau să revin. Ci la starea de linişte copleşitoare pe care ţi-o dă uitarea. Sau să fie oare regăsirea eului nostru adevărat, netulburat de rămăşiţele lumii pe care ne-am construit-o cu mintea?

N-ar trebui să ne fie milă de cei care au Alzheimer. Ar trebui să ne fie milă de noi.