Mă întreb ce luăm cu noi, atunci când vom fi ninși și frumoși și aproape... Vom lua oare amintirea unei iubiri pierdute, regretul ei, vom lua zâmbetele ființelor dragi, vom fi oare gata? Suntem oare vreodată gata? Voi lua oare cu mine Calea Victoriei și zgomotele ei, Basilika Szent Istvan și mirosul străzii mele dimineața, soarele copt pe acoperișurile caselor de lângă Ill, crivățul înghețat din Piața Mare a Sibiului..? Unde s-a dus oare statuia din Piață, statuia amintirilor și sărutărilor mele? Ei bine, statuia aia încă mai este, vie, prezentă, impunătoare. Cu trepte de odihnit picioarele si sufletul, e încă acolo și eu o văd, o văd de fiecare dată. Statuia aia va pieri doar atunci când nimeni nu-și va mai aduce aminte de ea..
Cel mai minunat lucru pe care l-am văzut a fost o biserică ridicându-se. Și cu ea și eu, ani, împreună.
No comments:
Post a Comment