Suntem în epoca reducerilor. Ne mănâncă mâinile, portofelele, cărțile de credit pe toți. E perioada în care acumulăm o grămadă de lucruri de care nu avem nevoie (și iată cum mă întorc din nou spre ceea ce scriam într-un articol precedent) just for the sake of it. Sunt reduceri, deci cumpărăm. Ideea câștigului, a speculei, a șmecherelii ne scoate banii din buzunar mai rapid decât fiscul. Facem „afaceri.” Chilipiruri.
M-am întors de curând din Portugalia, unde ideea de reducere are o cu totul altă dimensiune decât în România. Am spus-o mereu, despre majoritatea țărilor din străinătate, și mi se confirmă din nou: reducerea se substanțiază, se justifică, EXISTĂ, doamnelor și domnilor! Nu cred că o să reușesc să îmi explic vreodată cum între prețurile aceluiași produs, în același magazin, dar în țări diferite (Românica pe de o parte, orice altă țară pe de alta) există diferențe substanțiale de preț, atât în perioada normală, cât și în cea a reducerilor. Nu înțeleg, pentru a mia oară nu înțeleg, ce se întâmplă cu poporul ăsta care dă, dă încontinuu, oricât i s-ar cere, prostește. Dă bani mulți pe lucruri de nimic, dă chirii mari pe apartamente infecte, dă prețuri și mai mari la cumpărarea acelorași maghernițe, oh, and don't even get me started on the delightful segment of the nouveau riches and their spending habits! Presupun că fiecare țară și-i are, nu-mi place însă să-i văd pervertind noul val de oameni tineri care cresc cu exemplul lor sub nas.
Ieri în autobuz, un puști de vreo 7 ani îmbrăcat frumos de mâna unei mame atente, cu brațele încrucișate a om mare, remarca, mimând sictireala: „Mhm... bun motor. Mi se pare că e Honda, mda..” L-a trădat doar privirea de copil nevinovat.
No comments:
Post a Comment