Astăzi am fost la Milonga Dinette, undeva lângă Lipscani. Lume bună, muzică frumoasă, a la Morocha. Noi prieteni, îmbrățișări vechi și noi, același tango minunat. Nu-mi iese însă din cap o melodie pe care am avut fericirea de a dansa. Tracy Chapman și vocea ei incomparabilă. You're the one, you're the one for me, spunea melodia, iar eu nu m-aș mai fi desprins din îmbrățișare. Cu ochii închiși, trăiam prezentul și nu mai aveam niciun gând. Nu, tangoul nu poate fi descris, trebuie trăit, nu avem voie să trecem prin viață fără să simțim măcar o dată profunditatea unei astfel de conexiuni.
La ieșire, Bucureștiul vechi ne aștepta, cu felinare și străduțe pavate cu piatră cubică. Din local, un tango nostalgic răsuna în surdină. Am trecut melancolice pe lângă fosta redacție a ziarului Timpul, acolo unde Eminescu și-a petrecut o bună parte din viața profesională.
No comments:
Post a Comment