N-am mai scris o scrisoare pe hârtie, cu pixul, cu plic și destinatar, de foarte mult timp. N-am mai avut cui. Astă seară am văzut însă un film care m-a făcut să mă gândesc mai mult la asta și, implicit, la singurătate. Singurătatea asta deplină în care trăim, fiecare din noi, indiferent cu câți oameni ne-am înconjura, cu câte pretexte. Există o singurătate fundamentală, primordială de care nu putem să scăpăm și pe care, măcar o dată în viață, tot o înfruntăm, fie chiar și în ultimul moment.
Personajul principal din Dear John este, pe rând, părăsit de toate ființele dragi: mamă, iubită, tată, și, o dată, aproape că îl părăsește și viața. Cu toate astea continuă, se încăpățânează să trăiască, fără un scop mult prea clar pentru noi, privitorii.
Sunt mulți oameni ca dragul de John, care poate că simt că nu mai au nimic. Unii renunță să mai lupte, alții continuă să caute. Dear You, nu am încă adresa ta să-ți pot scrie, cu pixul pe hârtie, caligrafic, despre așteptare. Să-ți dau speranță, să-ți țin vie încrederea. Mai așteaptă totuși puțin, într-o zi scrisoarea mea va ajunge la tine.
No comments:
Post a Comment