Aș merge la munte. Undeva, pe niște piscuri, de unde să pot privi lumea de sus și să mă bată vântul și să respir aer curat, să-mi umplu plămânii și mintea de vise. Sus, la munte, e foarte liniște. După ce începi să urci și treci de punctul de rezistență al organismului, totul se liniștește în jurul tău. Nu te mai întrerupe nimic decât conștiința propriului sine, și uneori nici asta. Doar o dulce oboseală, o sfârșeală minunată între petice de iarbă verde.
Știu că e sezon de mare, dar parcă eu aș merge puțin la munte...
No comments:
Post a Comment