Thursday, March 4, 2010

Invictus

Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds and shall find me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

Wednesday, March 3, 2010

O dilemă

E totuşi bine să nu fii îndrăgostit. Chiar aseară m-am uitat la un film minunat, despre viaţa unei actriţe, şi, contemplând nefericirea şi mizeria pe care i-a adus-o incapacitatea proprie de a trece peste dezamăgirile din dragoste, mi-am dat seama că e mai bine fără. Uitându-mă la câtă suferinţă aduc dragostea şi posesiunea împinse peste limitele normalului, m-am gândit că mai bine fără. Mă uitam cu oroare la toate simptomele pe care ţi le dă abandonul, singurătatea din iubire; simplul gând de a trece prin aşa ceva din nou îmi cauza o neplăcere paralizantă.

Astăzi am avut o revelaţie care mi-a completat trăirea de aseară. În timp ce ascultam Tango to Evora şi în biroul meu mirosea a zambile, o coardă a inimii mele a rezonat cu muzica atât de puternic, încât o iubire veche mi s-a trezit în suflet. La început am fost tentată să o asociez cu persoana care îmi provocase iniţial respectiva stare, dar apoi, neaşteptat, aceeaşi coardă din sufletul meu a sesizat diferenţa. Nemaifiind "îndrăgostită" mi-a fost pentru prima oară posibil să sesisez că iubirea aceea nu venea şi nu ţinea de fapt de persoana respectivă. Iubirea pe care o simţeam era atemporală şi constantă, independentă şi neîngrădită. Uşurarea care a venit odată cu această constatare nu poate fi descrisă. Uşurarea de a realiza că am ochii inimii deschişi, şi că nu îmi limitez fiinţa şi capacitatea de a iubi la ceva material, şi atât de uman precum o altă fiinţă. Am certitudinea că dacă aş fi fost "îndrăgostită", în sensul tradiţional al cuvântului, aş fi fost şi orbită. Nu aş fi văzut asta. Nu se poate altfel. Sau poate se poate, dar printr-o graţie care depăşeşte limitele materiei.

Ce dilemă teribilă, iată. Cum e mai bine: îndrăgostit, pe culmile beţiei simţurilor, sau... într-o stare de calm a conştiinţei în care să înţelegi ce înseamnă iubirea neataşată de creaţia lumii materiale?

Tuesday, March 2, 2010

Wicker Park. Uau.

Expectations

Ceea ce am invatat de la viata este ca asteptarile noastre nu sunt niciodata intocmai cu ceea ce ne imaginam. Sunt fie rasplatite cu mai mult, sau mai putin, dar niciodata intocmai. Nu am reusit exact sa inteleg de unde vine acest dezechilibru, de unde aceasta incapacitate a vietii de a raspunde cu o masura egala. Ce virus, ce bruiaj se interpune intre dorinta noastra emisa cu putere catre univers si raspunsul deraiat al acestuia, nu imi pot imagina. De unde, de unde aceasta lipsa de acuratete? Este oare posibil ca ceva in creierul nostru sa scurtcircuiteze si sa afecteze mesajul, undeva in subconstient? Este oare posibil sa se fi defectat ceva in Univers, in mecanismul perfect al naturii sau al Sursei? Cert este ca nu stiu si nici nu stiu pe cineva care sa stie. Nici nu are sens sa-mi bat capul cu mai mult.

De dragoste

Am gasit poezia asta trista (sau nu?) cautand altceva. Insa nu este dupa cum se planuieste, ci dupa cum se nimereste. M-a atins si mi-a tulburat sufletul imbracat in rochia albastru-deschis de culoarea cerului. Oamenii sunt un pic ciudati, diferiti, complecsi, profunzi si uimitor de frumosi. Si cand creeaza si cand nu. Ma intreb uneori cum trebuie sa fie cel care ne-a creat asa.. Am un prieten ateu, care, respectandu-mi inclinatiile catre spiritual, nu da doi bani pe orice teorie care nu se aliniaza credintelor lui stiintifice. O face frumos, elegant si cu stil, lucru pentru care ii sunt recunoscatoare. Insa nu pot sa ma abtin sa nu remarc credinta lui in necredinta. Niciodata nu a putut sa-mi raspunda la replica, bine plasata intr-un context al discutiei noastre - "doar pentru ca nu crezi in gravitatie..."

Dar hai sa nu divagam si sa pierdem frumusetea povestii asteia cu femei goale, pahare de vin, amnezie si frica :) Iata cum nici de data asta nu m-am putut abtine sa nu fac misto de propria gaselnita.

Edith Södergran
Dragoste

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stînca, pe tarm,
si-am venit la tine goala ca o femeie.
Si ca o femeie m-am asezat la masa ta,
am baut vin cu tine si-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai gasit frumoasa, mi-ai spus ca m-asemuiam
unei fiinte vazute în vis,
am uitat totul, am uitat copilaria, caminul,
nu-ti stiam decît mîngîierile ce ma tineau prizoniera.
Si tu ai luat surîzînd o oglinda si m-ai rugat:
priveste-te-n ea!
Am vazut ca umerii mei erau facuti din pulbere
si cadeau în pulbere,
am vazut ca frumusetea mi-era bolnava si nu voia
decît sa dispara,
O, strînge-ma tare în brate, atît de tare încît sa
nu-mi mai trebuiasca nimic altceva.

Monday, March 1, 2010

Ziua buna se cunoaste de dimineata

Sau cel putin asa se spune in popor. Eu mi-am inceput ziua cu o insomnie noaptea. Ca urmare, m-am trezit corespunzator - incercanata, ciufulita, botoasa, obosita. N-am putut sa mananc nimic, ca deh, si a trebuit sa-mi pierd timpul impodobindu-ma ca un brad de Craciun in onoarea... primaverii. A zilei de 1 martie.
Vreau sa ajung insa la episodul cu autobuzul. Linia 300. Trebuie sa fac si jurnalul acestui itinerar, ca sa stie oamenii la ce sa se astepte dimineata, indiferent de ora. Ei bine, sa se astepte la inghesuiala. Sa se astepte la soferi care nu stiu sa foloseasca/conduca masinile hidramate si se cred in filmele cu rapperi americani care franeaza la fiecare 0,3 secunde si e cool. Sa se astepte la caldura data la maxim pe temperaturi exterioare cu muult peste limita lui 0. Ca ma gandesc mai bine, ar fi mers un 1 inainte de 0. Si, sa nu uitam, traficul, minunatul, care nu se indupleca decat dupa ce treci de Piata Romana. De parca ar mai conta doua statii pana la capat.
Singurul meu avantaj in aceasta poveste este ca, la plecarea de la servici, ma urc in 300 de la capat de linie si am asigurat un loc pe scaun. May Traffic God have mercy on the rest...
Altfel, 1 Martie festiv, zambilat, ghiocelat, martishorit, ciocolatit. As fi vrut sa scriu cu diacritice, dar azi nu e. Poate maine.

PS De cand am descoperit mailpostingul cred ca voi fi mult mai activa. Sunt deja. Minunat serviciu google :)

Sunday, February 28, 2010

Get a hold of me, get a hold of you

E magic. Poate fi magic. Comunicarea intre doi oameni care se iubesc. Cineva mi-a spus odata ca iubita lui, sotia lui, perechea lui va fi o femeie care, daca va intra intr-o camera plina de lume si se va uita la el, toti oamenii vor intelege ca ei doi sunt UNUL. Ceva in privirea lor ii va da de gol si lumea va stii, pentru totdeauna, ca ei sunt UNUL. Nu vor fi dubii, va fi liniste si deplinatate.

E magic sa vorbesti fara cuvinte. Sa fii plin, si din preaplinul tau sa hranesti alt suflet, sa-i dai, si sa ia, si sa se uite in ochii tai si ochii lui sa-ti tipe numele, in tacere.

E magic sa te recunosti asa, ca fiinta stapana si coplesita de iubirea din tine. E magic cand esti liber sa faci asta.