Am participat, alături de mulți alți oameni nemulțumiți de guvernul țării, de hoția și nerușinarea cu care am fost tratați atâta amar de ani, la un miting de protest în Piața Victoriei. Este o nerușinare pe care am permis-o, pe care am continuat-o, pe care uneori am încurajat-o, atunci când am știut și am tăcut, atunci când ne-am dus cu cafeaua la medic sau la funcționarul de la ghișeu. Am întreținut mentalitatea câștigului nemuncit, a bacișului.
Știu că avem conducătorii pe care îi merităm, știu asta - ei sunt expresia poporului, prelungirea lui. Dar a venit vremea să ne distanțăm de trecutul și obiceiurile noastre, măcar parțial. Acolo, în piață, au pus un cântec de la Revoluție - „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni...” Mi-am adus aminte, și mi-a fost dor de poporul hotărât care a ieșit în stradă în decembrie 1989. De poporul cu idealuri și speranță. Nu a mai rămas aproape nimic din niciunele. Nu cred ca manifestarea de azi să aibă vreun impact. M-am bucurat totuși să văd încă o urmă de solidaritate în inima neamului ăstuia atât de încercat.
No comments:
Post a Comment