Am învăţat portugheză pentru că mă îndrăgostisem de un portughez. Când am intrat pentru prima oară în camera lui, mi-a pus să ascult Tribalistas. Nu înţelegeam un cuvânt, dar am fost vrăjită din primul moment de acordurile din Velha Infancia. Voiam atât de tare să îl înţeleg pe el, să îl simt pe el, din străfunduri, să îi absorb esenţa, din toate neamurile, din toată negura timpurilor şi a generaţiilor care mi-l aduseseră. Îl regăseam în toate ritmurile, în toate melodiile, în toate cuvintele.
A fost uşor să învăţ portugheză după ce i-am descoperit pe Jobim, pe Gal Costa, Caetano Veloso, Os Delfins, Marisa Monte, Chico Buarque, Bebel Gilberto, Stan Getz, Astrud Gilberto. Îmi părea că îmi cântau pe acordurile sufletului meu, ca şi cum m-ar fi ştiut dintotdeauna, îmi vorbeau suav, mie, intim mie... Toată fiinţa mea era surexcitată de multul pe care îl primea. Am luat în iubirea mea, învălmăşit, cântece, poezii, speranţe, un popor întreg.
Apoi am cunoscut-o pe Anna, scumpa mea profesoară şi prietenă, cu imensa ei dulceaţă şi inocenţă dezarmantă. Am devenit Deinha şi Brazilia s-a deschis la picioarele mele, exotică, fierbinte, primitoare. Capoeira, carnaval, caipirinha, guarana, samba, sim! Mi-am dorit, nu o dată, să rămân acolo, să uit de Europa şi să mă las dusă în mrejele unei aventuri incitante, sălbatice, tribale, într-un Rio periculos şi periculos de frumos. Am suspinat nopţi în şir după Cidade Maravilhosa, cu Corcovado alinându-mi nopţile încinse de asfaltul Budapestei...
N-am iubit niciodată un brazilian, dar i-am lăsat să-mi arate, am simţit cu ei. Pao de Acucar, soare, mult soare pe Copacabana şi Ipanema, agua de coco, cluburi şi dans şi prostituate în Sao Paolo, havaianas, a garota da Ipanema, cerul larg şi căscat al Brasiliei, un maldăr de flori exotice în hotelul meu, căţărări noaptea pe clădirea Congresului Federal, un fluture imens pe umărul meu în avion, fructul pasiunii la restaurantul de la etajul 50, o mare de lumini noaptea în favelă, noi într-o maşină necunoscută, aiurea, pe colinele lui Corcovado, spre Cristo Redendor, samba, strălucire şi dans, nisip între degetele mele, costumul meu smuls de valurile oceanului, eu aruncată cu capul sub apă, apoi cu pielea încinsă, coaptă, zâmbete multe, junglă, alte căţărări, cădiri înalte, prea înalte, oraşe nesfârşite, plaje neverosimile, inspiră, opreşte-te. Încă o dată.
Aşa am ajuns eu să iubesc un popor. Ce minunată călătorie a fost.
No comments:
Post a Comment