Monday, March 22, 2010

Arta de a mesteca

Mă reped la mâncare. Știam asta, însă călătoria recentă la Paris mi-a atras atenția încă o dată asupra acestui obicei prost. În timp ce înfulecam pe nemestecate o baghetă caprese, un prieten m-a făcut să conștientizez cât pierdeam.

Mâncarea nu-i făcută să fie hălpăită inconștient. Nu-i simți gustul. Te îngrași, pentru că îngurgitezi cantități necontrolate. Nici viața nu-i făcută să fie trăită în grabă. Îi pierzi aromele și sfârșești obez și trist, cu ficatul umflat și probleme cardiace.

Să aștepți. Să temperezi. Să deguști fiecare bucățică unică. Să plescăi limba încântată de atâta savoare. Iată arta de a mesteca, iată arta de a trăi.

Sunday, March 21, 2010

Moulin Rouge, mon amour

Tocmai m-am întors de la Feerie, show-ul de la Moulin Rouge. A fost magnific. Chiar dacă în mare a respectat reţeta spectacolelor de cazino pe care le-am văzut la Grand Casino Estoril (oare care de la care s-au inspirat?), Moulin a depăşit aşteptările. Costume, fete frumoase, lumini spectaculoase. Înghesuială mare..


Astea două zile au fost minunate. Vineri ne-am pierdut timpul plimbându-ne din Place Vendome pe direcţia Luvru-Place de la Concorde-Jardins des Tuilleries-Champs Elisees-Arc du Triomphe şi înapoi, pe jos. Am băut un ceai de mentă undeva lângă Gaumont şi am cinat la un restaurant cochet în Place Gaillon, pe care am găsit-o greu, pe ploaie.

Dimineaţa m-am trezit târziu, aşa că micul dejun a fost undeva pe la 12, însă la Ritz totul e posibil. Am plecat hotărâţi să o vedem pe Mona Lisa, însă în faţa Luvrului ne-am răzgândit şi am sărit pe vapor - era prea frumos afară ca să ne petrecem timpul închişi în muzee... N-am putut să rezistăm tentaţiei, odată ce am găsit anticarii pe chei - mirosea a cărţi vechi, a poezie, a dragoste..

Apoi ne-am dat seama că trebuie să luăm suveniruri şi să ne pregătim pentru cină şi showul de la Moulin Rouge, astfel încât am început să colindăm magazine şi să luăm una alta. Rezultatul?





Spre seară a început să plouă mai tare. La ieşire, portăreii ne-au chemat taxi şi au alergat după noi cu umbrelele. Am fost regi o noapte. C'est le Ritz!

Ne-am întors târziu şi ne-am oprit totuşi pentru încă un ceai în faimosul restaurant al hotelului. Muzică bună, în surdină, patru mini prăjiturici de ciocolată şi o conversaţie caldă.. Am urcat apoi sus, cu inima uşoară şi picioarele obosite. Noapte bună, Paris.


Laissons les ailes du Moulin nous proteger jusqu'au matin...

Friday, March 19, 2010

Un jour ailleurs

Iată-mă şi la Paris. A fost o decizie bruscă, dar nu pot spune că până acum regret ceva. Stau la Ritz, în Place Vendome. Este prima oară când experimentez pe pielea mea un hotel de 5 stele. Mon Dieu! Oare de ce au nevoie oamenii de atâta lux? De ce trebuie să fie obligat recepţionerul să-mi care poşeta (!), să mă însoţească până în cameră şi să-mi facă un tutorial "how to for dummies", de parcă n-aş ştii să aprind lumina sau televizorul.
Detaliile de la Ritz sunt impresionante. Au până şi încărcător de iPod! Parcă aş fi presimţit, de asta nu l-am luat pe al meu. Zborul a fost surprinzător de bun, totul a fost surpinzător de bun. Am trecut cu maşina prin Montmartre, pe lângă Moulin Rouge şi Sacre Coeur, am văzut turnul din depărtare - ce să mai, toate locurile dragi mie.

Dintotdeauna m-a fascinat Montmartre-ul. Are o atmosferă unică, nici n-ar avea sens să încerc să o descriu, cuvintele îmi sunt sărace şi neîncăpătoare. Visez la o viaţă frumoasă de artist, între perdelele frumoase ale unui studio parizian, plin de şarm. Visez la croissante şi pâinici fierbinţi dimineaţa, şi plimbări cu bicicleta pe străzi înguste. Montmartre, sunt beată de parfumul tau!

În ritm de acordeon, petrec un jour ailleurs.

Thursday, March 18, 2010

Paris


Mâine mă duc la Paris. O să stăm la Ritz, o să cinăm la Lido şi vom merge la show-ul de la Moulin Rouge. Planuri mari, de vreme ploioasă.

Mi-e dor de Montmartre, mi-e atât de dor de Sacre Coeur. Nu va mai luci alb, lăptos, în lumina soarelui îngheţat de decembrie, ca ultima dată.

It's a fact. It's a thing we can't deny, like the fact that I will love you 'till I die.

Tuesday, March 16, 2010

O singură întrebare

Dacă ar fi să formulezi o singură întrebare către Creator, Sursă, Maestru, care ar fi aceea? Din multitudinea de întrebări şi cuvinte existente în lumea asta, pe care le-ai alege?

Ştiind că sufletul nostru ştie deja toate răspunsurile din lume, cred că întrebarea mea ar fi asta:

"Ce mijloace să utilizez pentru a ajunge mai repede acolo unde sufletul meu ştie că trebuie să ajungă?"

Da, cred că asta este singura mea întrebare.

Tirania supermarketurilor

De ceva timp nu o mai duc bine cu banii. Nu ştiu cum s-a întâmplat de am ajuns în situaţia asta, însă cu siguranţă se întâmplă oricui, şi chiar la case mai mari decât a mea. Aşa că am început să fiu mai atentă la ceea ce cheltuiesc, cum şi de ce. După ce mi-am petrecut vreo două-trei săptămâni analizându-mi comportamentul consumerist, m-am îngrozit. Este incredibil cu câtă uşurinţă aruncam cu banii în toate părţile. Şi dacă pentru unele mici mofturi chiar înţeleg de ce o făceam (un anumit gen de ceai, condiment sau bling la care-mi rămăsese inima), ei bine, pentru majoritatea cumpărăturilor îngăduinţa mea era nejustificată.

Come the crisis, am identificat supermarketul ca fiind duşmanul superior numărul 1. Chiar dacă mă prezentam la locaţie cu lista bine determinată şi predefinită, niciodată nu reuşeam să mă ţin numai de ea. În plus, cumpăram o multitudine de nimicuri de care nu aveam nevoie, ba mai faceam şi stoc din altele, că doar erau la ofertă! Iar dacă vedeam ceva ce-mi doream şi mă abţineam eroic de la achiziţionare, senzaţia de insatisfacţie nu-mi mai dădea pace până săptămâna următoare, când l-aş fi achiziţionat oricum. Sunt convinsă că până aici nu spun nimic nou pentru nimeni.

Aşa că am stat să mă întreb de ce se duc oamenii la supermarket. Motivaţia primară, logică de altfel, este că acolo găsesc o gamă extrem de variată de produse, la preţuri mai ieftine decât în rest şi uneori chiar la ofertă. Mai mult, pentru unii supermarketul este încă un loc de petrecere a timpului liber, relaxare and family bonding. În trei fraze cheie: varietate, economie de timp şi bani, socializare. Cu vântul fluturând prin buzunare, am stat să analizez mai atent şi obiectiv prezumţiile de mai sus.

Am constatat, cu mâna pe portofel, că 2/3 din produsele pe care le cumpăr nu îmi sunt imediat necesare şi că le achiziţionez doar pentru că "sunt pe terminate acasă şi cine ştie când mai vin la supermarket". Mai mult, multe ajung sa mi se strice în frigider, pentru că am luat mai mult decât îmi trebuia.

Aşa că m-am hotărât să-mi schimb mentalitatea. În primul rând că nu mă mai duc la shopping aşa des. Mai întâi mă uit atent prin frigider, cămară şi balcon să văd ce resurse utilizabile mai am. Dacă e să merg la cumpărături, merg tot cu listuţa după mine, şi nu în supermarket, ci direct în pieţe sau glonţ la minimarketuri care ştiu că au rulaj mare de produse. Prefer pieţele şi magazinele mici, pentru că am şanse să gasesc mâncare mai proaspătă şi mai sănătoasă, dar şi să susţin micul întreprinzător român.

În al doilea rând, mi-am testat dependenţa de anumite produse şi nu am mai luat anumite lucruri. Am fost uimită să constat câte chestii cumpăr degeaba, doar pentru că au fost bine marketate sau la ofertă. În realitate, foarte puţin din ceea ce acumulăm ne este cu adevărat necesar. Nu mai cumpăr 3 feluri de budincă, crutoane şi 7 kg de fructe diferite doar pentru că poate o să am nevoie prin casă. Dacă am nevoie, cobor în faţa blocului şi îmi iau. Dacă nu găsesc, am prilej să fiu creativă şi să explorez idei noi. Mă ţine mai motivată şi mai satisfăcută.

Am scris toate lucrurile astea pentru că nu vreau să le uit. Pentru că avem tendinţa să le uităm, şi trebuie să apară câte un tsunami în viaţa noastră ca să ne aducem aminte de ceea ce e important, de ceea ce suntem cu adevărat. Îmi aduc aminte din nou de secvenţa din Matrix, şi speechul agentului Smith către Morpheus, prizonier: "I'd like to share a revelation that I've had during my time here. It came to me when I tried to classify your species. I realized that you're not actually mammals. Every mammal on this planet instinctively develops a natural equilibrium with the surrounding environment, but you humans do not. You move to an area, and you multiply, and multiply, until every natural resource is consumed. The only way you can survive is to spread to another area. There is another organism on this planet that follows the same pattern. A virus. Human beings are a disease, a cancer of this planet, you are a plague, and we are the cure."

Monday, March 15, 2010

Regatul meu pentru o bicicletă

Visez la o bicicletă azur. Am întâlnit-o într-o plimbare aiurea pe străzile orașului vechi. Mă pândea ștrengărește din vitrină. Era o semicursieră mândră, cu roți albe, ghidon larg și cadru azur. Nu mai văzusem niciodată ceva atât de frumos.
Nu m-am putut abține. Am intrat cu răsuflarea întretăiată și palmele umede. Trebuia să o ating. Bicicleta azur trona trufaș în mijlocul magazinului, conștientă de propria frumusețe. Lângă, contrapartea masculină, neagră.
Am încercuit-o de câteva ori, mângâindu-i mișelește conturul. Imagini ale copilăriei îmi fluturau bezmetic prin fața ochilor, era vânt în părul meu, miros de flori, vară și musculițe, lumină, flori galbene în coș și un drum lung și îngust, liber la orizont, înconjurat de câmpii nesfârșite de floarea soarelui. Bicicleta azur mă asculta, docilă, și împreună curgeam înspre soare..
M-am înfășurat în haina groasă, mi-am pus mănușile și fularul. „O să mă întorc după tine”, am liniștit-o înainte să mă topesc pe străzi, în neștire.