Visez la o bicicletă azur. Am întâlnit-o într-o plimbare aiurea pe străzile orașului vechi. Mă pândea ștrengărește din vitrină. Era o semicursieră mândră, cu roți albe, ghidon larg și cadru azur. Nu mai văzusem niciodată ceva atât de frumos.
Nu m-am putut abține. Am intrat cu răsuflarea întretăiată și palmele umede. Trebuia să o ating. Bicicleta azur trona trufaș în mijlocul magazinului, conștientă de propria frumusețe. Lângă, contrapartea masculină, neagră.
Am încercuit-o de câteva ori, mângâindu-i mișelește conturul. Imagini ale copilăriei îmi fluturau bezmetic prin fața ochilor, era vânt în părul meu, miros de flori, vară și musculițe, lumină, flori galbene în coș și un drum lung și îngust, liber la orizont, înconjurat de câmpii nesfârșite de floarea soarelui. Bicicleta azur mă asculta, docilă, și împreună curgeam înspre soare..
M-am înfășurat în haina groasă, mi-am pus mănușile și fularul. „O să mă întorc după tine”, am liniștit-o înainte să mă topesc pe străzi, în neștire.
No comments:
Post a Comment