De ceva timp nu o mai duc bine cu banii. Nu ştiu cum s-a întâmplat de am ajuns în situaţia asta, însă cu siguranţă se întâmplă oricui, şi chiar la case mai mari decât a mea. Aşa că am început să fiu mai atentă la ceea ce cheltuiesc, cum şi de ce. După ce mi-am petrecut vreo două-trei săptămâni analizându-mi comportamentul consumerist, m-am îngrozit. Este incredibil cu câtă uşurinţă aruncam cu banii în toate părţile. Şi dacă pentru unele mici mofturi chiar înţeleg de ce o făceam (un anumit gen de ceai, condiment sau bling la care-mi rămăsese inima), ei bine, pentru majoritatea cumpărăturilor îngăduinţa mea era nejustificată.
Come the crisis, am identificat supermarketul ca fiind duşmanul superior numărul 1. Chiar dacă mă prezentam la locaţie cu lista bine determinată şi predefinită, niciodată nu reuşeam să mă ţin numai de ea. În plus, cumpăram o multitudine de nimicuri de care nu aveam nevoie, ba mai faceam şi stoc din altele, că doar erau la ofertă! Iar dacă vedeam ceva ce-mi doream şi mă abţineam eroic de la achiziţionare, senzaţia de insatisfacţie nu-mi mai dădea pace până săptămâna următoare, când l-aş fi achiziţionat oricum. Sunt convinsă că până aici nu spun nimic nou pentru nimeni.
Aşa că am stat să mă întreb de ce se duc oamenii la supermarket. Motivaţia primară, logică de altfel, este că acolo găsesc o gamă extrem de variată de produse, la preţuri mai ieftine decât în rest şi uneori chiar la ofertă. Mai mult, pentru unii supermarketul este încă un loc de petrecere a timpului liber, relaxare and family bonding. În trei fraze cheie: varietate, economie de timp şi bani, socializare. Cu vântul fluturând prin buzunare, am stat să analizez mai atent şi obiectiv prezumţiile de mai sus.
Am constatat, cu mâna pe portofel, că 2/3 din produsele pe care le cumpăr nu îmi sunt imediat necesare şi că le achiziţionez doar pentru că "sunt pe terminate acasă şi cine ştie când mai vin la supermarket". Mai mult, multe ajung sa mi se strice în frigider, pentru că am luat mai mult decât îmi trebuia.
Aşa că m-am hotărât să-mi schimb mentalitatea. În primul rând că nu mă mai duc la shopping aşa des. Mai întâi mă uit atent prin frigider, cămară şi balcon să văd ce resurse utilizabile mai am. Dacă e să merg la cumpărături, merg tot cu listuţa după mine, şi nu în supermarket, ci direct în pieţe sau glonţ la minimarketuri care ştiu că au rulaj mare de produse. Prefer pieţele şi magazinele mici, pentru că am şanse să gasesc mâncare mai proaspătă şi mai sănătoasă, dar şi să susţin micul întreprinzător român.
În al doilea rând, mi-am testat dependenţa de anumite produse şi nu am mai luat anumite lucruri. Am fost uimită să constat câte chestii cumpăr degeaba, doar pentru că au fost bine marketate sau la ofertă. În realitate, foarte puţin din ceea ce acumulăm ne este cu adevărat necesar. Nu mai cumpăr 3 feluri de budincă, crutoane şi 7 kg de fructe diferite doar pentru că poate o să am nevoie prin casă. Dacă am nevoie, cobor în faţa blocului şi îmi iau. Dacă nu găsesc, am prilej să fiu creativă şi să explorez idei noi. Mă ţine mai motivată şi mai satisfăcută.
Am scris toate lucrurile astea pentru că nu vreau să le uit. Pentru că avem tendinţa să le uităm, şi trebuie să apară câte un tsunami în viaţa noastră ca să ne aducem aminte de ceea ce e important, de ceea ce suntem cu adevărat. Îmi aduc aminte din nou de secvenţa din Matrix, şi speechul agentului Smith către Morpheus, prizonier: "I'd like to share a revelation that I've had during my time here. It came to me when I tried to classify your species. I realized that you're not actually mammals. Every mammal on this planet instinctively develops a natural equilibrium with the surrounding environment, but you humans do not. You move to an area, and you multiply, and multiply, until every natural resource is consumed. The only way you can survive is to spread to another area. There is another organism on this planet that follows the same pattern. A virus. Human beings are a disease, a cancer of this planet, you are a plague, and we are the cure."
No comments:
Post a Comment