Gata de vacanță

Totul e pregătit, mai puțin soarele și eu. De parcă întâlnirea noastră era programată pentru altă dată și acum, inoportun, ne îngrămădim într-un concediu forțat în care niciunul din noi nu vrea să iasă. Suntem în tensiune, aveam alte treburi...

Gura lumii spune că vom intra în vacation mode curând, fără prea multe întrebări. Știu și eu? Cert este că de mâine ne așteaptă alt aer, altă lume, alte aventuri. O lume fără tango. Fie și așa.

Gotan live and flash mob

Concert Gotan Project la București. Tango flash mob pe ploaie, în fața Sălii Palatului.

Lansarea albumului 3.0, însă nu numai. Au electrizat atmosfera, iar pe mine m-au ridicat de pe scaun și m-au pus să dansez electrotango. Nu-mi alunecau pantofii, podeaua era înclinată, aveam și o geantă în spate, hainele erau pe jos, dar ce mai conta! Dansam tango și Gotan ne cânta, acolo, în acel moment unic.

Absolutely fabulous.

Living in the world of the common people

Mă înghesui în fiecare zi în autobuzul 300 și la coadă la supermarket. Mă trezesc în fiecare zi la aceeași oră, mă duc la servici, mă întorc de la servici. Trăiesc într-o lume a oamenilor obișnuiți, perfect obișnuiți și normali, care se înjură și-și dau ghionturi dacă li se pare că le-ai invadat spațiul personal în vreun mijloc de transport în comun.

We dream not of the unattainable. Or.. do we?

În căutarea blogului pierdut

Tot încerc să găsesc template-ul perfect pentru blogul meu. Poate că așa ceva nu există, și deci ar trebui să mă opresc cât încă mai există iluzia perfecțiunii. Însă mă tot încăpățânez să caut, așa că am găsit o fată singuratică, îmbrăcată gros, cu o cană de ceai fierbinte în mână. Îmi aduce aminte de mine în nopțile friguroase din Sibiu și, uneori, Budapesta. Îmi aduce aminte de Teo și zilele și nopțile nesfârșite petrecute pe sub plapumi și pături, în șosete de lână și cu ceaiul de busuioc ce ne ardea prin mănuși. Eram mult mai aproape de adevăr și perfecțiune atunci. Eram pornite să fim noi și înfruntam senin tot ce ne arunca viața, cu perfectul simplu și hohotele de râs gata pregătite.

Teo nu mai e demult aici, dar fata cu cana de ceai o caută încă în depărtare.

Lucian y Andreea la Neatza

Let's pretend it's raining on a Sunday morning

Îmi place foarte mult când plouă vara. Începi dimineața proaspăt, te ascunzi sub acoperișuri și umbrele vesele, și totuși e cald, și e bine, și ziua durează mult, și cerul nu e totuși atât de negru, și Maroon 5 are melodia perfectă pentru asta.

Dear Love

Adevărul nu moare niciodată

Doar pare că doarme. Se întâmplă uneori, după mulți, mulți ani, să afli lucruri nebănuite despre oamenii care te-au înconjurat, despre fapte petrecute și gânduri ascunse. Te întrebi, în aceste momente revelatoare, cât din viața ta și experiențele trăite au fost amăgire, au fost o minciună abilă țesută de oameni egoiști și fără scrupule.

Sunt mai multe părți bune când te confrunți cu asemenea momente. Primul aspect îmbucurător este tocmai această constatare - că totuși adevărul nu poate fi ascuns la nesfârșit și că există legi și rotițe ale universului care funcționează, care n-au ruginit încă. În al doilea rând, nu poți decât să te bucuri pentru faptul că ceva, undeva s-a rupt și ți-a permis ție, orbul, înlănțuitul, să vezi, să caști ochii mari și să îmbrățișezi o altă perspectivă. E un prag al evoluției, incontestabil.

Și nu în ultimul rând, această mișcare nouă - căci da, lucrurile se mișcă - îți aduce cu sine certitudinea existenței unei a treia legi: cea a echilibrului, a karmei perfecte. Dacă adevărul a găsit o cale să iasă la iveală, la fel va face și dreptatea. Acum, în alți 5 ani, în alte multe, nenumărate zile sub soare. Va apărea la timp, punctuală, implacabilă. Îmi voi ține ochii deschiși să o privesc țintă în ochi.

Andie la "Voci pentru Romania"

Interviul realizat asta primavara in cadrul proiectului voci pentru Romania, disponibil AICI.

Book: Cea mai nouă tehnologie

Ăsta e un filmuleț pe care eu l-aș pune pe repeat în școli, până la epuizare. Ba chiar l-aș proiecta și pe străzi, în parcuri, în clădiri de birouri, metrou și restaurante.

Haideți să ne amintim de unde venim.

Tangorgasm

Dancing is the vertical expression of a horizontal desire. So they say. Eu nu aș putea spune cu exactitate ce se întâmplă între cei doi parteneri atunci când dansează tango, însă ceva magic tot e acolo. Magic poate pentru că ieșim din cotidianul separării, al dualității. Sunt unele cupluri care, atunci când dansează, te fac să crezi că sunt aceeași ființă, oarecum ciudată, cu patru mâini și patru picioare dar cu același corp comun, mobil, unificat.

Aseară m-am simțit de parcă aș fi fost ținută pentru prima oară în brațe cu adevărat. Picioarele mele se duceau cuminți, la locul lor, corpul meu urma liniștit, împăcat, linia descrisă de partener. O fi fost luna, o fi fost terasa, o fi fost muzica. Cert este că aseară m-am simțit și eu, așa puțin, bucățica mobilă unificată a unui nou OM.

Serait-ce possible, alors?

I focus on work

Găselnița asta e mult prea tare pentru a nu o împărtăși cu restul lumii. Eu, dacă vreodată o să fiu șef peste cineva, asta instalez pe toate computerele, cu raportare directă la mandea.

http://www.ifocusonwork.com/

Este exact ce voi folosi pentru a-mi scrie teza de doctorat, asta până mă voi enerva peste limitele suportabilului și voi da cu ea de masă, pentru că mă va forța să dau nas în nas cu adevărul leneșului.

Have fun working!

Schimbare de planuri

Nu știu dacă să scot o limbă universului sau să zic mersi; cert este că s-a modificat modificarea și nu mai plec mâine. Am multe de rezolvat aici, și importante - astfel încât nu pot decât să dau din umeri și să spun, pe românește: „Deh. Tot răul spre bine.” Deși binele în caniculă e greu de distins.

Ausencia

De vineri plec. Mă duc cu lumea și pământul, nu mă mai prinde nimeni și nimic din urmă. Mă mărit cu marea, 10 zile. Fără internet, fără cunoscuți, fără zâmbete sociale, fără telefon. Închid tot și plec, iau o pauză de la viața mea și gata.

So don't call me. I'll call you.

Rehab

Lăsați viața să vină la mine!

De ceva timp am renunțat să mai încerc să controlez ceva în viața mea. Pentru că pur și simplu nu se poate, și există pericolul ca ea să treacă pe lângă mine, netrăită. Așa că m-am hotărât să o las să vină la mine singură, cu bune și rele, să o întâmpin ca pe un oaspete drag, să-i pun merinde pe masă și să stăm de vorbă, noi două, neîntrerupte.

Fostul meu șef îmi spunea într-una: „Măi Andreea, viața e simplă. Noi o complicăm.” Nu l-am ascultat niciodată suficient, poate pentru că îl consideram prea în vârstă, prea trecut. Ar fi trebuit să fiu mai atentă, să am grijă să nu pierd timpul cu prostii. Dar nu-i târziu nici acum, în vara lui 2010.

De când am lăsat viața să vină la mine, ea a început să fie jucăușă și surprinzătoare. Unele uși mi se închid cu zgomot și haos în nas, altele se deschid, nebănuite, luminoase. Uneori stau și privesc de la geam în zare și văd furtună, alteori văd apusuri incredibile. Unii oameni pleacă, alții vin, ca în filmele cu coloană sonoră și fastforward, personajul principal rămânând nemișcat în timp ce florile îmbobocesc și mor, ploile se scurg pe geam și iubirile se trec. O mulțime de emoții într-o milisecundă, nimic veșnic.

Dacă aș putea înțelege mai bine scopul, dacă m-aș putea situa cumva mai aproape de adevăr!

E bine că e vară, vacanța e aproape, și mă perpelesc la gândul nisipului cald, al brizei mării. Nu mai e mult, nu... O sa pun o melodie, dar nu e tristă, și nu e de dor, nu așa aș vrea s-o ascultați. E o melodie de așteptare calmă, serenă, eternă... atâta tot. Nu mai e loc nici de tristețe, nici de regrete, ci doar de o așteptare nesfârșită. Everything's allright.

I need to walk on water

Toate lucrurile s-ar simplifica astfel. Aș putea traversa Oceanul pe jos, printre pești și balene cu ochi mari, cu valurile la picioare. Aș putea merge în milocul lacului Tei, spre seară, când soarele apune și apa strălucește în mii de sclipiri alunecoase. Aș putea pleca departe, neștiută, neîntrebată, negăsită. Doar eu și întrebările mele, deși sunt convinsă că după mult, mult soare s-ar duce și ele.

Vine vara, iar vara e anotimpul când e foarte util să știi să mergi pe apă. Se apropie marea de mine, cu mirosul ei de scoici și nisip, cu pielea fierbinte noaptea.

Dar Doamne, dacă nu vrei să mă lași să pot merge pe apă, vrei să mă înveți măcar să zbor?

Cum se spune corect "Te iubesc!"

De Tudor Octavian

"Problema cu "Te iubesc" nu e cum se pronunta si nici cand trebuie spus, ci doar ce inseamna. Fiindca una inseamna "Te iubesc!" la saisprezece ani, cand tinerii iubesc iubirea, si alta la patruzeci, cand dragostea te cauta in disperare, dar ori nu esti la locul si la timpul potrivit, ori esti prea ocupat ca sa observi ce pierzi si ce castigi cu adevarat. Intrebati un numar mare de persoane cum trebuie zis din suflet "Te iubesc!" si veti vedea ca nimeni nu s-a gandit consecvent la asta. La doi ani, silabisesti cuvintele, urmarind buzele mamei; la zece ani, ai toate sintamintele definite, nu si cuvinte pentru ele; la douazeci, esti prea timorat de ce cred ceilalti despre tine, ca sa indraznesti a fi sincer; la treizeci de ani, ai invatat costurile foarte mari ale sinceritatii si incepi sa realizezi tot ce ai ratat pana la douazeci si cinci de ani. Nu-i bine sa spui tot timpul "Te iubesc", fiindca pierzi sensul adresarii. Nici prea rar, deoarece stangacia e mai suparatoare ca obraznicia. Dar cat de des trebuie rostite cele doua vorbe, ca sa poata fi patrunse si pretuite, nu stie nimeni. De obicei, le spunem ori prea rar, ori obositor de des. Multi oameni se simt datori sa aiba opinii despre intaiul "Te iubesc". Poate pentru ca nu si-l aduc aminte, poate pentru ca n-a fost deloc ce asteptau sa fie. In schimb, de ultimul nu pomeneste nimeni. Sau de cel ce nu-i permis pe vecie sa fie rostit. Un actor, care juca intr-o piesa de Shakespeare, asculta cum partenera ii spunea: "Tu nu ma iubesti cat te iubesc eu!". Actorul ii daduse replica actritei de zeci de ori, raspunzand, conform textului: "Te inseli. Te iubesc mai mult decat iti imaginezi.". Pentru prima oara insa avu senzatia ca participa la o mistificare. Ceva s-a revoltat in el si, in loc sa rosteasca fraza din piesa, a zis, incurcandu-si colega de scena: "Aiurea! De unde stii ? Cum masori ?".
Cum trebuie sa spui "Te iubesc" la cincizeci de ani, ca sa nu fii caraghios ? La ce varsta poti fi sigur ca esti caraghios zicand cuiva "Te iubesc" ? Ce alte lucruri spun la fel de bine sau chiar mai bine acelasi lucru ? O multime de nedumeriri si nici un raspuns care sa dureze o viata."

Oh, the peace...

Oraşele de provincie au o pace aparte, un non-zgomot specific, o linişte atotcuprinzătoare. Când sunt zile cu soare şi vântul abia adie în Râmnic, atunci începi să înţelegi ce înseamnă răbdarea. Aici am timp să văd copaci şi frunze, flori în grădini, să văd oameni, să le râd, să trecem unii pe lângă alţii negrăbiţi, neîncrâncenaţi, lasând căutarea de-o parte.

Sunt spaţii deschise în oraşul meu, alei îngrijite, băncuţe ascunse pe sub sălcii, prin luminişuri. Sunt blocuri mici, sunt multe case, suntem mai aproape de pământ. Timpul trece alene şi toate-s la locul lor. E atât de bine aici, e încă atât de bine...

Astăzi am trecut razant pe lângă fragmente ale copilăriei mele - şcolile unde am învăţat, locurile de joacă, blocurile prietenilor, cartierul meu - maidanul cu dragoste. E puţin ştirbit paradisul ăsta - casa care se construieşte abuziv în faţa geamului meu îmi aduce aminte de lumea în care trăim de fapt. În curând de la fereastra mea nu se va mai vedea nici Oltul domol, nici islazul, nici dealurile, nici cerul.

Cuprind lacom cu ochii totul, să mai ţin un minut, o secundă, veşnicia în loc.