Vă povesteam acum ceva vreme de păţaniile noastre cu femeia de servici şi şoferul. Nu vreau să insist azi pe detaliile "regăsirii" la întoarcerea din concediu, ci mai degrabă pe relaţiile umane care se formează între oameni, în societate. Mi-am dat seama că fiecare relaţie umană de orice fel - de dragoste, de prietenie, de muncă, etc. - se înscrie într-un principiu general valabil, în care părţile au de umplut doar două roluri: cel de dominat şi cel de dominator. Oricât am încerca să negăm, dacă ne analizăm serios relaţiile din viaţă vom constata cu surprindere că îndeplinim sau am îndeplinit unul din cele două roluri.
Luminiţa, de pildă, este complet dominată. Asta nu înseamnă că Luminiţei îi place, sau că se supune întocmai - ergo concediul medical. Însă la întoarcerea la birou Luminiţa nu s-a întors demnă. Luminiţa s-a întors speriată, cu o deontologie profesională de admirat. Nu cred să o mai fi văzut vreodată luând gunoiul atât de repede, sau dând cu aspiratorul cu atâta abnegaţie - şi toate într-o singură zi! Ba chiar a început să-mi vorbească cu dumneavoastră (!?).
Cred că această subordonare inconştientă are loc încă de la prima întâlnire, din primul moment în care câmpurile noastre creatoare se intersectează. Am văzut şefi dominaţi de angajaţi, la fel de bine cum am văzut părinţi dominaţi de copii sau iubiţi de iubite. Ierarhia socială nu se aplică atunci când vine vorba de personalităţi. Inexplicabil, am văzut oameni puternici jucaţi pe degete de figuri aparent banale şi mi s-a confirmat din nou că, în viaţă, fiecare din noi joacă roluri duble, secvenţiale, esenţial mutabile.
Dominatorilor, eu le zic "bullies", pentru că se bagă cu forţa în viaţa ta, te intimidează, umilesc şi nu acceptă alt adevăr în afara celui pe care îl enunţă chiar ei. Uneori - aceia mai rafinaţi - au şi ipocrizia de a afirma că îţi vor binele şi că e alegerea ta dacă vrei să "mergi pe calea cea bună", lor fiindu-le indiferent. Ei bine, credeţi-mă, nu le e indiferent deloc. They feed on you. Se hrănesc din temerile şi nesiguranţele voastre. Iar dacă veţi fi bine la un moment dat, vă vor căuta, spre a-şi reafirma superioritatea şi întări relaţia ierarhică. Spre a vă rearunca la loc de unde aţi plecat. Niciun dominator nu se va împăca uşor cu pierderea rolului de stăpân absolut. Vai şi amar dacă veţi încerca să le rezistaţi! Sunt oameni surzi şi pierduţi, care rareori ştiu să iubească cu adevărat. Rătăciţi.
Dominaţii sunt nişte laşi, cu prea puţină încredere în forţele proprii, cu prea puţină stimă de sine. Câteodată mă întreb dacă nu cumva fiecare dominat îşi caută un dominator care să ia decizii pentru el, astfel încât responsabilitatea eşecului să nu cadă pe umerii proprii. Cu greu vor ieşi dominaţii din acest cerc vicios, din această dependenţă absurdă de o personalitate mai puternică. Greu, pentru că vor trebui să schimbe mental ceea ce sunt. Să se reafirme pe alte poziţii. Greu, dar nu imposibil. Poţi fi mic, dar mare - însă trebuie să fii.
Nu vreau să credeţi că în mintea mea relaţiile umane se reduc la un simplu joc sado-maso. E mai mult de atât. Există şi acei oameni care sunt mai mult de atât. Şi mai suntem şi noi, cei care încercăm să fim mai mult de atât.
No comments:
Post a Comment