Casa mea e în inima ta. Nu ţi-am spus-o până acum niciodată, pentru că am sperat să mă găseşti acolo. Am crezut că m-ai găsit acolo şi taci pentru că ştii. Umblu mult, şi umblu aiurea - însă şi tu faci la fel. De aceea am ales să mă ascund în casa noastră din inima ta, aşa eram sigură că nu îţi va mai fi teamă.
Mă bucur de fiecare clipă petrecută în tine. Nu se vede de afară, pentru că m-am ascuns bine - şi n-o să plec, şi n-o să plec, că am prins rădăcini adânci, şi s-au încurcat cu ale tale, şi acum nu mai ştiu care cum sunt, nu mai ştiu unde începi tu şi mă termin eu...
Dar dacă totuşi lumea asta te-a făcut să intri în casă fără să mă vezi, ei bine, iubitule, deschide ferestrele larg, că a venit primăvara şi soarele ne caută, iar eu am nevoie să respir şi să alerg şi să-ţi scotocesc prin inimă, că eu sunt eu, şi trebuie să am tot. Lasă-mă, că mă simt ca un copil când sunt în casa noastră din inima ta, şi am nevoie să mă joc şi să smulg buruieni şi să-ţi dau un pahar cu lapte şi să te mângâi pe frunte.. nu ştii că pentru tine-s toate?
No comments:
Post a Comment