„Ce faci de eclipsă?" Asta era întrebarea cea mai importantă, esențială, unica, în vara lui 1999. Mă pregăteam de admiterea la facultate și eclipsa se pregătea de Vâlcea, în punct maxim. Impropriu spus mă pregăteam – nu reușeam să învăț nimic, într-un mod inexplicabil, necaracteristic mie. Acum aș zice că poate era încercarea mea puerilă, slabă și nereușită de a mă împotrivi Timpului, Creșterii. Se prea poate să fi vrut să rămân veșnica adolescentă, etern neînțeleasă însă cu lumea la picioare, cu lumea în picioare... cine să mai știe?
Acum două zile m-am trezit surprinsă și fără un răspuns prea clar când cineva a vrut să știe ce fac „de 1 mai." Nu asta stă pe capul meu, în conștiința mea. Să-l iau pe 1 Mai și să-mi întorc viața în așa fel încât să mă asigur că-l cinstesc, să-l iau și să-l fac prilej să trăiesc, altfel, mai bine, mai șmecher, mai extravagant decât de obicei. 1 mai înseamnă că vine ziua mea. Ziua mea e foarte importantă pentru mine, e singurul egoism, singurul lux pe care mi l-am permis și mi l-am acordat din belșug în copilărie. Să fiu importantă de ziua mea și ziua mea să fie cea mai frumoasă pentru că era a mea, pentru că aveam și eu o zi din an în care să fiu buricul universului. Ziua cu dispensă de la restul existenței mele.
Anul ăsta, de 1 mai m-am hotărât să o legumesc. N-am motive de sărbătorit și n-o să mă apuc să o fac doar pentru o cifră. Mâine e zi de curățenie, de piață, de flori în vază și busuioc proaspăt pe masă, de soare și de gâze și de lenjerie proaspătă pe pat. Mâine n-am nevoie de nimeni și de nimic, poate doar de puțină liniște și ceva mai multă odihnă. Să las vântul să-mi ia rufele și să ascult foșnet de copaci într-un București părăsit.
No comments:
Post a Comment