A day in Pufu's life

Pufu, furia albă, distrugătorul lumilor, ronțăie liniștit la salată și două frunze de leurdă. Azi mi-a vandalizat palmierul - de două ori, mi-a ronțăit covorul în trei locuri, ros profesionist cablul de la laptop și făcut praf punga cu sare de sub bufet. Deci - o zi bună, merită să mănânce liniștit. Și de ce nu ar face-o? Ce dacă a încasat două corecții manifestate în timp de reflexie pe balcon? Păi a reflectat, și n-a constatat că ar fi fost ceva în neregulă. Ah ba da, n-a apucat sa tragă tot firul din covor, iar cablul ala moale părea că ascunde un miez interesant. Nu-i nimic, se va ocupa de astea data viitoare, într-un moment de neatenție al mâinilor alea numa' bune de lins, care îl transportă de colo-colo prin casă și îi dau mâncare.

Între timp, trebuie să se gândească la modalități mai eficiente de a sări din cușcă. De la o vreme grătarul ăla enervant s-a blocat, și îl cam doare capul și boticul de la atâta dat în el. Clar, așa nu se mai poate. Își aruncă leneș fundul într-o parte și moțăie îmbufnat.

Îl iubesc cu o căldură înduioșătoare pe Pufu. Mi-e greu să-l las noaptea singur, mă doare când se lovește ca un tăntălău de te miri ce prin casă. Și mai greu e să îl învăț binele și răul, chiar și așa, în universul lui mărunt. Zi de zi, Pufu își lasă viața în mâinile mele, cu o delicată voioșie și jucăușenie. Inconștient, trezește în mine o iubire infinită.



PS Și eu și Pufu suntem vegetarieni, iar el este cel mai mare fan al Andreei bucătăreasa.