Azi, în marţea neagră, pe stradă şi în staţiile de autobuz e plin de umbrele colorate. Ici pe colo câte un gri, dar nesemnificativ. Micile buburuze aleargă grăbite printre firele de ploaie, vorbesc între ele, se bârfesc, îşi aruncă ocheade. Sub umbrela cu JOY stă o fată îmbufnată.
Umbrela mea roşie cu buline albe nu face nimic, tace. Stă în ploaie şi atât, fără gânduri, amorţită. Mi-au intrat picioarele în pământ şi nu se mai mişcă, nu se mai dau duse. Ca şi cum ar fi uitat să meargă, ca şi cum cineva m-ar fi uitat în ploaie, pe caldarâm, în aşteptare. În aşteptarea a ce? Nu mai ştiu, şi eu am uitat.
Bucureştiul şi-a luat umbrele colorate cu care zumzăie în jurul meu.
Eu azi am indraznit sa rup tacerea acestei dimineti ploioase cu un sacrilegiu muzical... ascult doar 2 melodii diametral opuse, nu am sa le dau numele, le tin doar pentru mine.
ReplyDeleteImi vine sa ma bag inapoi in pat, langa ea... sa o tin in brate... sa las muzica sa curga... data incet in asa fel incat sa o aud ca pe un gand; sa inchid ochii… sa o simt... sa imi golesc mintea… As vrea sa spun multe, dar nu cred ca are rost... Azi prefer sa nu gandesc, vreau doar sa ma bucur de fiecare strop de ploaie…