Sunt cu spatele întors la lume. Înăuntrul meu, vreau să zic. Vorbesc, râd des, stau pe mess, scriu pe blog, merg la shopping, mă duc la tango și la servici, mă văd cu prietenii iar ei nu văd că eu sunt pe de-a-ndoaselea. Stau cu ochii holbați într-un hău și tac, și mai mormăi din când în când, mai dau din umeri a pagubă.
Viața se petrece în jurul meu și eu stau cu spatele la ea, cu nasul sprijinit într-un zid lat, înalt și vechi. Am săpat două gropițe cu vârful pantofului și acum le fixez încăpățânată, în așteptare. De parcă aș sta acolo să-mi sară răspunsuri, să mă apuce de nas și să mă întoarcă cu spatele la perete. În stânga și-n dreapta mea nu-i nimeni, să mă țină de mână sau măcar să mă ajute să sar peste nenorocirea asta de zid. Adică, lume e, dar sunt toți preocupați să sape gropițe, sau să scrijelească pe zid, sau să stea pe scaune și să se holbeze unii la alții.
Ceva tot trebuie să fac. O tipă de lângă mine zice să mai aștept, că cică o să aflu. Cică mereu se află, dacă aștepți. Poate că așa o fi, cine să mai știe? Vorbesc mult, ăștia din jurul meu, dar de la o vreme nu prea îi mai aud - mă mai deranjează doar chelfăiturile și zgomotele maxilarelor, câteodată, noaptea. Mda, n-o să sară nimic din gropile astea, nici măcar un pește. Și oricum nu l-aș mânca.
Aș mai aștepta... dar parcă m-aș și duce.
Asculta mai multe audio Muzica
cred ca ne aflam langa acelasi zid.in orice caz, asemanator.
ReplyDeletediferenta e ca eu ma simt pus cu spatele la el, in asteptarea inevitabilei executii.se trage incontinuu in jurul meu, cad cunoscuti, necunoscuti sau oameni foarte dragi.mi-e teama.pentru ei si pentru mine.
zidul ala trebuie daramat.zidul meu trebuie daramat.tipa cu asteptarea e o idioata nu pentru ceea ce crede, ci pentru sfaturile pe care le da.