În viaţă deciziile sunt greu de luat. Asta pentru că ne înfruntă atât de multe variabile, atât de mulţi "dacă", "poate", "probabil". O variabilă rămâne însă variabilă şi a încerca să o transformi în orice altceva nu poate fi decât o mare păcăleală.
Cum poţi ştii că ai dreptate, cum poţi ştii că ai luat decizia corectă? Astă seară am primit vizita unei bune prietene care, cu o undă de disperare înfrigurată, se confrunta violent cu un embarras du choix. În timp ce îmi expunea, detaliat, cele două opţiuni ce îi erau valabile şi îmi scormonea ochii căutând un răspuns, un semn, o reacţie care să îi indice o cale de urmat, mi-am dat seama. Mi-am dat seama că nu există un răspuns bun sau unul rău, că nu există o alegere perfectă, aşa cum bine îmi spunea azi Sabina. Am zâmbit, încurcată şi gânditoare în acelaşi timp, şi m-am trezit zicând chiar asta. Că nu există o decizie perfectă. I-am zis-o tare şi răspicat, în aşa fel încât să mă aud bine, şi să-mi intre în cap o dată pentru totdeauna.
Da, e greu să iei decizii uneori, mai ales atunci când nu eşti acordat la vocea realităţii tale interioare. Însă nu cred că răspunsurile vor veni din alcătuirea exhaustivă a unei liste de motive pro şi contra. Nici din discuţii nesfârşite cu prieteni şi cunoscuţi, care să formeze o majoritate cu drept de vot, gata să ia responsabilitatea deciziei de pe umerii tăi. Decizia trebuie să vină din interiorul tău, să răsară clară şi netulburată din fiinţa ta, din suma dorinţelor tale genuine. Dacă eşti incapabil să iei o decizie, în marea majoritate a cazurilor este pentru că nu te asculţi suficient de bine, sau pentru că ai idei sau pretenţii absurde de la ceea ce ar trebui să fie viaţa ta. În ambele cazuri, este vorba totuşi de o lipsă de sincronizare cu tine însuţi.
Într-un univers relativ, deciziile noastre sunt la fel de relative. Ar fi cazul să ne împăcăm cu asta şi să le abordăm la un nivel superior.
No comments:
Post a Comment