Monday, April 5, 2010

Manifest

Un drag prieten mi-a spus astăzi că dacă vreau să atrag cititori către blogul meu ar trebui să scriu despre lucruri scandaloase. Sau nu neapărat scandaloase, ci controversate, care să intrige şi să "inflameze". Să suscit la răzmeriţă şi să îl bat astfel pe Zoso la audienţă, că deh, toată suflarea blogărească băştinaşă trage tare să-l bată pe Zoso, the ultimate One, Neo-ul matricei mioritice.

Da, recunosc că mi-ar plăcea ca lumea - cât mai multă lume - să-mi citească blogul şi să comenteze, să schimbăm astfel păreri şi experienţe, să ne îmbogăţim astfel unii pe alţii. Suntem înconjuraţi de atâta urât, de atâta răutate, de atâta ipocrizie şi grotesc. Nu vreau să mai adaug la această listă, din contră, vreau să ...o anulez.

Un alt prieten îmi răspundea, acum mulţi ani, la întrebarea mea sinceră despre care crede el că ar cam fi scopul vieţii lui, şi ce ar vrea el să facă din viaţa ce i-a fost dată. "Să las ceva în urmă, cam asta aş vrea. Să nu mă pierd în neant, un nume ca oricare altul, uitat la a doua generaţie." Atunci mi s-a părut un scop mic, meschin, ridicol. Eu aveam vise înalte, despre transformarea lumii şi transcenderea adevărului ultim. Pe măsură ce trece timpul constat că realităţile se schimbă. Timpul se accelerează, materia se transformă, evoluează. Oameni tineri mor în accidente stupide, lăsând în urmă stupoare şi lipsă - de data asta doar o jumătate de generaţie...

Atât de multe cuvinte pentru a spune un lucru simplu. Scriu pentru frumos, pentru descoperirea puţinului minunat ce ne înconjoară, pentru punerea în evidenţă a tainelor rămase, fără a "strivi corola de minuni". Şi mai scriu şi pentru mine. Pentru ca, dacă e să plec vreodată aşa cum a făcut-o Monica, să las ceva din mine în urmă. Pentru o generaţie, două, sau niciuna. Pentru cei care vor avea nevoie, pentru cei care vor căuta, sau pentru cei care pur si simplu s-or nimeri.

4 comments:

  1. Buna, vreau sa-ti propun o colaborare, scrie-mi pe mail, te rog :)

    ReplyDelete
  2. Diana, din pacate nu mi-ai lasat un email, iar profilul tau este restrictionat. :)

    ReplyDelete
  3. prietenii dragi nu sfatuiesc prost... scopul unui blog nu este audienta ci curajul, subeictele nu trebuie sa fie scandaloase (dar daca snt ia-le ca atare) ci interesante, universale, care "sa ma faca sa..."
    k

    ReplyDelete
  4. K, prietenii dragi sfatuiesc cum cred ei ca e mai bine, iar asta e poate mai important ca sfatul in sine. Nu iubim in functie de sfaturi, iubim cum ni se casuneaza. Asta e lucrul cel mai ciudat la dragoste, cred.
    Da, blog care "sa ma faca sa..". Da, exact asa. So right you are.

    ReplyDelete