Dintotdeauna am apreciat libertatea ca fiind una dintre valorile fără de care nu pot trăi. Libertatea de a alege, de a face ce vreau, de a fi cine sunt. În ton cu mine și cu credințele mele, Pufu a crescut liber. Deși este „doar” un iepuraș, Pufu a învățat să fie el însuși. Lui Pufu nu-i e frică de oameni, de străini, de necunoscuți. Nu se ascunde, îi primește și le arată imediat cine e, pentru că libertatea lui îl permite asta - să experimenteze, să trăiască, neîngrădit.
Libertatea de a fi liber de alți oameni... asta mă frământă duminica dimineața. Nu cred că aș putea trăi înlănțuită în dorințele altora cu privire la mine, încadrată în tiparul a ceea ce consideră alții că ar trebui să fiu, răspunzând dorințelor și nevoilor lor. M-aș sufoca neîntârziat în această închisoare a minții și a simțurilor. Și eu am nevoie de alții, e adevărat, n-o să fiu nedreaptă, dar mai am nevoie și să-mi regăsesc gândurile mele noaptea, atunci când tot restul tace și sufletul meu începe să vorbească.
Poate că în lumea asta să fii liber înseamnă să fii singur... dacă da, nu știu zău ce aș alege.
No comments:
Post a Comment